
Un nou loc de joacă a fost modernizat de către Primăria Slatina. La începutul anului, edilul Slatinei, Mario De Mezzo, anunța că vor fi refăcute 20 de locuri de joacă, astăzi a fost redat slătinenilor părculețul de pe strada Păcii.
”Suntem pe strada Păcii, unde am refăcut tot spațiul acesta dintre blocuri, unde an refăcut totul într-o grădină urbană. Am pus aparate de fitness pentru persoane adulte , vârstnice, copii care vor să facă un pic de sport în aer liber. Avem acel aparat. Am pus în mijloc această cățărătoare care cu siguranță îi va bucura pe copii. Copiii se pot suii și se pot odihni aici. O să fie, cu siguranță, un loc foarte apreciat de ei. Avem aceste biciclete pe care le pot folosi persoanele care vor să facă mișcare și toți acești copaci, pe care i-am planat noi, formând un aliament plăcut. Priviti acest copac, care este , cred, de trei ori mai mare dec\t bețele care au costat 10.000 de lei și pe care le-a pus fosta administrație în Parcul Dobrescu și Tineretului. Noi am dat pe acest copac mai puțin de 1000 de lei, in condițiile în care fosta administrație i-au cumpărat cu 10.000 de lei și mai mici. Am pus iluminat, evident cu cablurile îngropare fiindcă ne dorim să vedem cerul Și lucrăm să refacem toate spațiile verzi din acest cartier să le facem ca acesta. Venim în tot orașul. Știu că presiunea este foarte mare, știu că nerăbdarea este foarte mare. Mandatul are patru ani, am 5 luni de când sunt primar și am început deja să transformăm orașul Voi ajunge în fiecare cartier! Vă promit!”, a anunțat primarul










