
Călătorii de pe strada Agricultorului din municipiul Slatina vor beneficia de adăpost nou pentru stația LOCTRANS. Stația exista, însă nu avea un adăpost care să ofere minimul de confort în condiții de ploaie, soare sau vânt.
Noul adăpost va fi montat în cursul săptămânii acesteia și include și o bancă.
”Am mers la fața locului, am analizat situația și am identificat o soluție potrivită. În câteva zile, vom monta un adăpost nou, adaptat nevoilor celor care folosesc această rută. Suntem deschiși dialogului cu toți cei care ne semnalează nevoi reale și credem că, prin colaborare și implicare, putem îmbunătăți constant experiența de transport public în Slatina.” a transmis Florin Duca, directorul societății LOCTRANS.










