O nouă ediţie a campaniei de prevenţie şi de combatere a cancerului de piele

Îți recomandăm

Societatea Română de Dermatologie a anunţat derularea şi în acest an a unei noi campanii de prevenţie şi de combatere a cancerului de piele – „Euromelanoma”.

Într-un context în care specialiştii din dermatologia europeană avertizează că până în anul 2050 numărul cazurilor de cancer de piele ar putea înregistra o creştere de 40%, campania de conştientizare publică ‘Euromelanoma – 2025’ se adresează în mod special copiilor şi implicit părinţilor acestora pentru a stopa această creştere alarmantă, oferind soluţii reale de prevenţie medicală, prin conştientizare şi informare corectă asupra factorilor de risc„, informează un comunicat de presă al SRD.

Potrivit surse citate, campania de anul acesta, care se desfăşoară în România prin Societatea Română de Dermatologie, poartă sloganul ” Copiii noştri pot avea un risc crescut de a dezvolta cancer de piele la maturitate”.

Totodată, cu ocazia lansării campaniei „Euromelanoma”, Societatea Română de Dermatologie îşi va anunţa şi prezenţa, pentru al cincilea an consecutiv, la evenimentul iniţiat şi coordonat de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti „Asumă-ţi să fii sănătos! Litoral 2025” care se va derula la malul Mării Negre, în perioada 10-16 august.

Sursă: stiripesurse.ro

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Semnal de alarmă în România: peste 10.500 de dispariții de minori într-un singur an. Este un fenomen în creștere de la an la an

Numărul copiilor dispăruți în România continuă să crească de la an la an, iar datele oficiale arată o amplificare îngrijorătoare a...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img