Începând de astăzi se reia și activitatea Ambulatoriului Integrat al Spitalului Județean de Urgență Slatina.
Cu toate acestea se mențin unele măsuri de distanțare, dar și unele modificări de organizare , în conformitate cu comunicatul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate din 14.05.2020 și Legea privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Potrivit managerului SJU Slatina, Cătălin Rotea, ‚modificările din cadrul Ambulatorului SJU Slatina, referitoare la reluarea activității, începând cu data de 18.05.2020, vor viza următoarele măsuri ce au rolul de a preveni și limita efectele pandemiei COVID – 19: obligativitatea de a deține și a utiliza masca de protecție de către pacienți; realizarea triajului epidemiologic, în momentul prezentării pacienților și monitorizarea temperaturii de către personalul medical’.
Programările se vor face exclusiv telefonic, apelând numărul de telefon al pacientului: 0349.911, disponibil de luni până vineri, cu un număr de șase pacienți per cabinet, pentru a putea realiza dezinfecție între consultații.
Programul de lucru în această perioadă va fi cuprins în intervalul orar: 07:00 – 15:00, de luni până vineri.
Cabinetul Oncologie Medicală, pentru tratament antialgic și chimioterapic specific, va avea următorul program: de Luni până Vineri, în intervalul orar: 8:00 – 14:00 și 14:00 – 16:00;
Cabinetul Diabet, pentru insulinoterapie de substituție, Rp, SM, va avea următorul program:de Luni până Vineri, în intervalul orar: 8:00 – 14:00 și 14:00 – 19:00.
‘Personalul medical va fi echipat conform normelor în vigoare pentru protejarea personală și a pacienților.Rugăm pacienții care se adresează SJU Slatina să respecte regulile, să respecte orele programării întocmai, să păstreze distanța socială și să nu aglomereze spațiul comun’, a declarat Rotea.










