O cultură de grâu a fost pârjolită de foc, noaptea trecută, în Dobrosloveni. Se pare că focul a fost pus intenționat


In cursul nopții trecute un incendiu devastator a cuprins o suprafață importantă a unei culturi de grâu de pe raza comunei Dobrosloveni.
Pompierii s-au luptat cu flăcările întreaga noapte dar flăcările au mistuit aproape totul în calea lor, degajările de fum fiind foarte mari.
Acum, primarul Gheorghe Tudorașcu vrea să afle cine este autorul sau autorii care provoacă aceste incendii cu pagube importante, considerând că au fost puse intenționat. De aceea, a și anunțat organele competente în aflarea a ceea ce s-a întâmplat.
„(…) Anul trecut a avut loc un singur caz, dar, începând cu acest an, fenomenul se repetă și pare să nu mai fie o coincidență. În ciuda intervenției rapide a echipajelor ISU, grâul este extrem de inflamabil, iar propagarea focului este foarte rapidă. Din păcate, în momentul în care pompierii ajung la fața locului, pagubele sunt deja în mare parte produse. Este clar că aceste incendii nu mai pot fi considerate întâmplări. Cineva le provoacă intenționat, cu consecințe grave pentru agricultori, pentru siguranța publică și pentru mediul înconjurător. Primăria a informat autoritățile competente și va colabora cu Poliția pentru a identifica și trage la răspundere persoanele implicate. Mulțumesc cetățenilor care au răspuns prompt la apeluri și s-au mobilizat cu utilaje agricole pentru a limita răspândirea focului. Intervenția lor a fost esențială pentru a preveni extinderea incendiului către alte culturi. Astfel de gesturi arată că, în ciuda unor fapte iresponsabile, comunitatea noastră rămâne unită și solidară în fața pericolului”, a declarat edilul Gheorghe Tudorașcu