După declarația din spațiul public a ministrului de Externe, Oana Ţoiu cum că … rezistenţa Ucrainei în faţa Rusiei diminuează riscurile asupra României cât și faptul că trebuie să trecem de la a ajuta Ucraina să reziste la a o ajuta să câştige acest război.
Senatorul de Olt de la POT, Robert Daniel Ghiță nu a rămas indiferent și a făcut o declarație de presă:
„Oana Țoiu, ministrul de Externe, a declarat, în deplinătatea facultăților ei mintale, la un post de televiziune, că România trebuie să treacă de la a ajuta Ucraina să reziste la a ajuta Ucraina să câștige. Din cauza platoului sau a reflectoarelor, doamna ministru uită că războiul nu se câștigă râzând, nu se câștigă din birou sau în timpul interviurilor, ci se câștigă prin luptă, sacrificiu și moarte. Cum să arunci tinerii în brațele morții când războiul nu este al nostru? Cum să gândești măcar o clipă că poporul român, frații tăi pot fi carne de tun pentru alții? Înainte de toate, să punem binele poporului român pe primul plan, să luptăm pentru viitorul următoarelor generații și să lăsam de-o parte filmele de acțiune în care alte țări sunt regizori și actori!”, a ținut să puncteze demnitarul oltean.









