Vreme extremă în România, val de alerte. Viscol la munte, furtuni în sudul țării. A fost convocat Comitetul pentru Situații de Urgență


Comitetul pentru Situații de Urgență a fost convocat și au fost trasate deja directivele care vor fi aplicate, după ce meteorologii au anunțat mai multe coduri de vreme rea. De joi, 2 octombrie, timp de trei zile, România se află sub o avalanșă de coduri de vreme extremă cu ninsori și viscol la munte, ploi torențiale în mai multe județe din sudul și sud-estul țării și rafale de vânt de peste 75 km/h în Capitală. Instituțiile din subordinea ministerului Mediului au fost mobilizate pentru a lua măsuri, anunță Digi24.
În urma avertizării meteorologice de Cod Portocaliu, care anunță vijelii și rafale puternice de vânt în București, Primăria Capitalei, conform Hotărârii Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență, a dispus mai multe măsuri pentru protejarea cetățenilor. Printre acestea, se numără verificarea șantierelor și panourilor publicitare, a semafoarelor, intervenții în parcuri, dar și soluții de urgență dispuse de Apa Nova și Termoenergetica. Comitetul pentru Situații de Urgență, în ședință Directorul ANM, Elena Mateescu, a declarat, în direct la Digi24, că „s-au dispus măsurile, pentru următoarea perioadă, astfel încât, din punct de vedere al entităților cu atribuții, din perspectiva entităților din subordinea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, o atenție deosebită trebuie acordată în următoarele 24-48 de ore”. Potrivit meteorologilor, „de maine dimineață (n.r. joi), la ora 10, până sâmbătă seara, la ora 20, vor fi avertizări de cod galben și portocaliu pentru jumătatea sudică a țării – fie că vorbim despre ploi însemnate cantitativ în județele Mehedinti, Vâlcea, Gorj, Olt sau Dolj, unde cantitățile vor fi de 50-70l/mp în 24 de ore, depășind media unei luni octombrie – de 45-55l/mp, fie că vorbim despre intensificări puternice ale vântului pentru cele 8 județe din partea de sud-est a țării, inclusiv București, cu 70-85 km/h la rafală sau de ninsorile abundente și de stratul consistent de zăpadă la altitudini de peste 1.500 de metri, din zona montană a județelor Caraș-Severin, Gorj, Sibiu sau Alba”. Coduri galben și portocaliu de ploi, dar și avertizări de vânt puternic Joi și vineri e în vigoare o avertizare cod galben de ploi în vestul Munteniei și sudul Banatului. Cantitățile de apă vor fi de 25…35 l/mp și local de 40…50 l/mp. Un cod portocaliu de ploi vizează și județele Mehedinți, Dolj, Olt, Vâlcea și Gorj. Aici se vor acumula cantități de apă de 50…70 l/mp. Pentru următoarele două zile, meteorologii au emis coduri galben și portocaliu de vânt puternic. Vântul va prezenta intensificări în Muntenia, Dobrogea, estul Olteniei și în sudul Moldovei cu viteze de 50…70 km/h. Iar în județele Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Brăila, Buzău, Ilfov, în municipiul București și în zona de litoral a județului Constanța, vântul va avea intensificări puternice și susținute cu rafale de 70…85 km/h. Vremea în Capitală Vremea în București va fi deosebit de rece în următoarele zile şi va ploua, potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie. Începând de joi, cantităţile de apă vor fi de 10…20 l/mp, vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală, ziua, de până la 50…55 km/h, iar seara şi noaptea de până la 70…75 km/h. Temperatura maximă va fi de 10…11 grade, iar cea minimă de 4…6 grade. Vineri, vremea se va menţine închisă, vântoasă şi deosebit de rece, va continua să plouă, însemnat cantitativ (25…40 l/mp). Vântul va avea intensificări pe parcursul zilei, când la rafală se vor atinge viteze de 70…75 km/h. Temperatura maximă va fi de 10…12 grade, iar cea minimă de 8…9 grade.
sursa digi 24