Astăzi, 19 noiembrie 2025, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Olt, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Olt, au pus în aplicare 2 mandate de percheziție domiciliară, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.
Din actele de urmărire penală a reieșit faptul că, o persoană, profitând de starea de vulnerabilitate a trei persoane vătămate (doi bărbați și o femeie), cauzată de afecțiuni psihice (încadrate medical cu grad de handicap), le-ar fi recrutat și adăpostit în gospodăria sa, unde le-ar fi supus la muncă zilnică forțată.
”Persoana în cauză ar fi încasat, fără drept, indemnizațiile primite lunar de către victime, ca urmare a încadrării în grad de handicap. Audierile se desfășoară la sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Olt. Acțiunea este realizată cu sprijinul polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Olt și jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt.” transmite IPJ Olt.










