Mugur Mihăescu, ales președinte AUR Olt în cadrul Conferinței JudețeneOlt

Îți recomandăm

Filiala AUR Olt și-a ales noua conducere în cadrul Conferinței Județene desfășurate luni seară, eveniment la care a participat și președintele partidului, George Simion.

Membrii organizației l-au desemnat pe Mugur Mihăescu drept noul președinte al filialei. În discursul său, Mihăescu a rememorat momentul în care, în urmă cu doi ani, a fost invitat de conducerea partidului să vină la Olt pentru a contribui la reconstrucția organizației județene. Acesta a declarat că, deși inițial a existat o ezitare, provocarea unei filiale considerate „greu de organizat” l-a determinat să accepte misiunea.

Mihăescu a subliniat că, în ciuda reputației județului ca fiind dominat politic în ultimele decenii de formațiuni tradiționale, a găsit la Olt „efervescență, pasiune și dorință de a construi”. El a precizat că filiala a pornit cu aproximativ 20 de membri, iar în doi ani organizația a ajuns să înregistreze o creștere semnificativă.

Conform datelor prezentate în cadrul conferinței, AUR Olt numără în prezent 2 primari, 4 viceprimari, 5 consilieri județeni și 99 de consilieri locali. Rezultatele electorale ale partidului în județ ar fi crescut de la 6% în 2020 la 18,5% în prezent, iar în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din 2024, filiala ar fi obținut 58%. Noul președinte al AUR Olt a făcut apel la unitate internă, afirmând că singurele obstacole în calea dezvoltării organizației pot veni „din interior”, prin neînțelegeri sau orgolii.

Președintele AUR, George Simion, a fost prezent la eveniment pentru a-l susține pe Mugur Mihăescu și pentru a transmite un mesaj de continuitate și consolidare a proiectului politic al partidului în județul Olt.

„Eram copil când am intrat în lupta asta, când am început să ne luptăm cu ei, cei care acum se află la guvernare, și nu doar cu ei. Vreau să vă mulțumesc pentru iubirea cu care mă înconjurați. Vreau să vă mulțumesc pentru încrederea pe care mi-o acordați și pentru implicarea voastră de zi cu zi. Vreau să-i mulțumesc lui Mugur Mihăescu pentru felul în care s-a implicat de peste doi ani și a ajutat la construcția AUR în județul Olt. Avem, în curând, șase ani de Alianța pentru Unirea Românilor în țară și peste hotare, iar acum este pentru prima oară când realizăm aceste conferințe județene și când avem alegeri la nivel național. Mugur a venit cu numele lui, cu experiența lui. Nu a venit cu nasul pe sus ca să pună condiții, a venit să pună umărul la treabă. Așa că, în afară de președinte pe județul Olt, să știți că va candida și pentru o funcție de vicepreședinte la nivel național, așa că să-l votați pentru că merită. Are suflet. Cum sunt sigur că aveți și voi, cei care sunteți aici și de asta faceți sacrificiile pe care le faceți. În 2020, în Olt nu aveam pe nimeni… acum suntem o echipă puternică „, a spus George Simion.

Mădălina Văle, viceprimar al municipiului Slatina și președintele AUR Slatina, a prezentat cifre cu privire la prezența delegaților și invitaților de la prima conferință județeană a AUR Olt: „Astăzi (luni n.r.) alegem președintele formațiunii politice pe județ, acesta este scopul acestei conferințe județene. Avem un singur candidat, pe domnul Mugur Mihăescu, domnul deputat, care a fost și președinte interimar al Filialei Olt. Avem aproximativ 300 de delegați cu drept de vot și aproximativ 200 de invitați. În momentul de față, în Olt sunt un număr de 67 de organizații ale AUR, iar ca și target, până la jumătatea anului viitor, avem înființarea acestora în o sută de localități ale județului. 1.100 este numărul total al membrilor AUR contizanți la ora actuală. Vă mai pot spune că sunt unul dintre candidații la funcția de vicepreședinte la nivelul organizației județene”.

Mădălina Văle a precizat că AUR Olt are peste 1100 de membri cotizanți.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Succes pentru elevii români la Olimpiada Asiatică de Fizică 2026: trei medalii de argint, trei de bronz şi o menţiune de onoare

Elevii români au obţinut trei medalii de argint, trei de bronz şi o menţiune de onoare la Olimpiada Asiatică...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img