Un octogenar din Drăgănești Olt a fost rănit într-un accident rutier

Îți recomandăm

La începutul săptămânii, în jurul orei 15:20, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe strada Foișor, din orașul Drăgănești-Olt, a avut loc un eveniment rutier.

La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Poliției orașului Drăgănești-Olt.

Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de un tânăr de 23 de ani, din orașul Drăgănești-Olt, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi acroșat un pieton, respectiv un bărbat de 86 de ani, din aceeași localitate.

În urma evenimentului rutier, pietonul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la o unitate spitalicească. Din nefericire, ulteriorevenimentului, pietonul a decedat la unitatea spitalicească.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Care este cea mai bună oră pentru a lua micul dejun. Medic: „Alimentele trebuie să le alegem în funcție de momentul zilei”

Nu doar ce punem în farfurie contează, ci și ora la care mâncăm prima masă a zilei. În era...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img