Peste 1400 de jandarmi olteni în acțiune, în luna noiembrie

Îți recomandăm

În luna noiembrie, peste 1.400 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt au fost implicați în peste 550 de misiuni, având ca obiectiv menținerea ordinii publice și protejarea cetățenilor. Activitățile au vizat atât intervenții în zone cu potențial operativ, cât și asigurarea măsurilor de ordine publică la manifestările cultural-artistice și tradiționale desfășurate în această perioadă.

Pentru prevenirea faptelor antisociale și consolidarea siguranței comunității, au fost constituite 470 de patrule mixte în cooperare cu Poliția, în care au fost implicați peste 1.100 de jandarmi. Totodată s-a asigurat paza obiectivelor din responsabilitatea inspectoratului, paza și protecția a nouă transporturi de valori și transporturi cu caracter special și au fost puse în executare 42 mandate de aducere, ca urmare a solicitărilor instanțelor de judecată.

În această perioadă, jandarmii au aplicat 181 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 64.500 lei, pentru încălcarea normelor privind ordinea și liniștea publică, și au constatat 28 infracțiuni, atât în cooperare cu structurile de poliție, cât și prin acțiuni proprii.

”Pentru siguranța dumneavoastră și a celor dragi, recomandăm respectarea indicațiilor forțelor de ordine și ale organizatorilor la evenimente publice; supravegherea atentă a copiilor în zone aglomerate; păstrarea bunurilor personale în locuri sigure; evitarea conflictelor de orice natură și apelarea imediată la 112 în cazul unor situații de risc”, au anunțat reprezentanții IJJ Olt.

Inspectoratul de Jandarmi Județean Olt își propune ca, în perioada următoare, să intensifice acțiunile preventive, să fie prezent alături de cetățeni la manifestările ce marchează începutul toamnei și să consolideze parteneriatul cu autoritățile locale pentru crearea unui climat de siguranță durabil.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Bacalaureat 2026: Elevii susțin astăzi evaluarea competențelor la limba maternă

Absolvenții de liceu susțin în perioada 10-11 iunie proba de evaluare a competențelor lingvistice în limba maternă din cadrul...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img