Scenariu absurd într-o comună din Dolj: Primăria, câștigată de candidatul PSD, care în urmă cu 6 luni a fost ales primar din partea PNL

Îți recomandăm

În comuna Sopot din Dolj, locuitorii au ajuns la urne de trei ori în doi ani, iar rezultatul ultimului scrutin este cu atât mai surprinzător: noul primar este Costinel Busduceanu, candidatul PSD, același om care, în urmă cu doar șase luni, câștigase primăria din partea PNL. Mandatul său precedent a fost invalidat pentru că Busduceanu era simultan și secretar al primăriei, invalidare cerută chiar de PSD. Acum social-democrații se mândresc cu victoria acestuia.

Costinel Busduceanu a câștigat primăria Sopot după alegerile parțiale din luna mai, fiind candidatul PNL. Tribunalul Dolj i-a invalidat însă mandatul, la solicitarea prefecturii și a Partidului Social-Democrat, pe motiv că ar fi fost incompabitil: era în acelaşi timp secretarul Primăriei Sopot şi candidat pentru funcţia de primar.  Edilul ales susținea că a solicitat suspendarea din funcția de secretar al primăriei, însă prefectura, condusă tot de PSD, nu i-a acceptat solicitarea până la depunerea candidaturii. 

Jumătate de an mai târziu, Costinel Busduceanu a schimbat strategia și s-a înscris în PSD, partidul care a cerut să îi fie invalidat mandatul inițial și a câștigat din nou. Social-democrații și-au asigurat astfel victoria în comună, având în vedere că, la alegerile locale din 2024, primărie fusese câștigată de un membru PSD, dar care a demisionat din funcție pentru un post de director. 

O dată cu alegerile din București, s-au ales primari și în alte 12 localități din țară. O situație bizară regăsim și în Botoșani, unde primăria comunei Mihai Eminescu este condusă de aproape două decenii de aceeași familie. Fiica fostului primar, care a demisionat după ce a recunoscut că a luat mită, a câștigat alegerile și devine noul primar al comunei pentru următorii 2 ani și jumătate. Anterior, primăria a fost condusă și de mama acesteia. 

sursa digi24

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Succes pentru elevii români la Olimpiada Asiatică de Fizică 2026: trei medalii de argint, trei de bronz şi o menţiune de onoare

Elevii români au obţinut trei medalii de argint, trei de bronz şi o menţiune de onoare la Olimpiada Asiatică...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img