Copiii de la „Amicii” au adus Crăciunul în sufletele jandarmilor olteni

Îți recomandăm

În fiecare iarnă, sunt momente care nu au nevoie de multe cuvinte pentru a fi simțite. Și anul acesta, copiii de la Centrul de Zi „Amicii” au trecut pragul Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt cu aceeași bucurie sinceră, aducând cu ei liniștea și emoția Crăciunului.

Vocile lor, calde și curate, au umplut spațiul de sens și lumină, iar colindele au devenit, din nou, un prilej de apropiere și de oprire din graba zilnică. Pentru câteva clipe, uniforma, misiunile și responsabilitățile au făcut loc sentimentelor simple, celor care ne aduc mai aproape unii de alții.

Revenirea copiilor de la „Amicii”, an de an, a devenit o tradiție a inimii, una care ne reamintește că sărbătorile nu înseamnă doar dată în calendar, ci oameni, gesturi și emoții împărtășite. În glasurile lor am regăsit bucuria curată, speranța și frumusețea lucrurilor mici, dar esențiale.

”Le mulțumim pentru că ne aleg, de fiecare dată, să fim parte din drumul lor de colind, pentru că aduc lumină acolo unde este nevoie de ea și pentru că, prin prezența lor, Crăciunul se simte mai aproape. Sunt momente care rămân, nu pentru că se repetă, ci pentru că ating sufletul de fiecare dată”, au subliniat reprezentantii IJJ Olt

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Gigel Știrbu: ”PNL Olt a sărbătorit cei 151 de ani ai Partidului Național Liberal alături de peste 600 de liberali din județul nostru”

Deputatul Gigel Știrbu, președintele PNL Olt, a sărbătorit cei 151 de ani ai Partidului Național Liberal alături de peste...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img