Se reia evaluarea viitorilor șoferi

Îți recomandăm

După ce a reluată proba practică pentru obținere permisului auto, începând de mâine, 16 iunie, va fi reluată și proba teoretică.

” Candidaţii care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege se vor prezenta la sediul unităţii din mun. Slatina, b-dul A.I.Cuza, nr. 153, jud. Olt, numai după ce, în prealabil, s-au programat on-line, pe site-ul DRPCIV, secţiunea „înregistrare dosar examinare”, „https://www.drpciv.ro/drpciv-booking/activities./28””, au anunțat reprezentanții Prefecturii Olt.

De asemenea, candidații se vor prezenta la sediul unităţii, tot în baza programării on-line, efectuată la aceeaşi secţiune, şi cei care solicită programarea/reprogramarea la proba practică. Accesul în sala de aşteptare a candidaților programați pentru susținerea probei teoretice se va face în următoarele condiţii: se va accepta doar prezenţa candidaţilor, fără însoţitori, iar la intrarea în sala de aşteptare se va efectua măsurarea temperaturii corporale, putând fi refuzat accesul candidaţilor care au o temperatură mai mare de 37,3°C. Se va purta obligatoriu masca de protecţie, atât în sala de aşteptare, cât şi în sala de examinare, cu recomandarea utilizării şi a mănuşilor de unică folosinţă, se va realiza, obligatoriu, dezinfectarea mâinilor la intrarea în sala de examen;
se va păstra distanţa de siguranţă, marcată prin benzi pe podea.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Gabriel Dragnea: ”Am făcut ce am promis și am montat o stație de autobuz pentru ca elevii să nu mai stea în ploaie sau...

Veste bună pentru elevii din satul Zorleasca, comuna Valea Mare. Autoritățile locale conduse de edilul Gabriel Dragnea au montat...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img