Un anticiclon lovește puternic România: De Revelion vom avea un ger năprasnic și ninsori abundente

Îți recomandăm

Meterologii ANM au emis prognoza specială pentru finalul de an, inclusiv pentru noaptea de Revelion. Un anticiclon din zona Groenlandei va pătrunde în România și va aduce un val de aer extrem de rece. De asemenea, în perioada de Revelion va ninge pe arii extinse din toată țara și va fi zăpadă troienită.

Prognoza pentru Revelion

”CONTEXT SINOPTIC ȘI PROGNOZĂ VREME DE REVELION

EUROPA și ROMÂNIA

​În urma analizei hărții sinoptice de la nivelul Europei, fig.1, din noaptea de 27 decembrie ora 00 UTC, se poate evidenția prezența unui anticiclonului groenlandez (M), cu valori la centru de peste 1040 hPa între Islanda și Arhipelagul Britanic, bordat la vest-sud-vest de Peninsula Iberică de un ciclon și de asemenea de un culoar depresionar format din mai mulți cicloni dinspre Marea Norvegiei, către Câmpia Rusă și zona Turciei, cu fronturile lor atmosferice.

Acest gradient baric creat între câmpul anticiclonic și șirul zonelor de presiune scăzută, coroborat și cu o circulație foarte intensă din sector nordic-nord-vestic în troposfera medie (500 mb), se va menține până la sfârșitul anului 2025 și va determina pătrunderi succesive de aer foarte rece, dinspre zona polar-arctică, peste jumătatea de est a Europei, așa cum se prezintă câmpurile probabile din fig.2, pentru data de 31 decembrie 2025, ora 12 UTC.

Un val de ger năprasnic lovește România

Această configurație sinoptică va conduce în zilele următoare, la intensificări ale vântului și în cea mai mare parte a țării noastre, motiv pentru care Administrația Națională de Meterologie (ANM) a emis mai multe mesaje generale – informare, coduri galbene și coduri portocalii până luni, 29 decembrie. Intensitatea maximă a acestui episod de vânt va fi atinsă în cursul zilei de duminică, 28 decembrie și în noaptea de duminică spre luni (28/29 decembrie), așa cum se poate observa în câmpul probabil a rafalelor maxime de vânt estimate de modelul global ECMWF, fig. 3. Astfel, în zona Carpaților Meridionali și de Curbură, la altitudini mai mari de 1700 m, vântul va sufla tare cu rafale de peste 110…130 km/h, dar viteze de 70…90 km/h se vor înregistra local și în zona mai joasă din Moldova și Transilvania.

Ninsori viscolite în mare parte din țară

Având în vedere că, în această perioadă, sunt prognozate intervale cu ninsori în regiunile nordice, centrale și estice, precum și la munte, în aceste zone vom vorbi și de ninsori viscolite, cu un impact mai mare în zonele montane înalte ale Carpaților Meridionali și de Curbură, unde vizibilitatea va fi extrem de redusă și zăpada troienită. De asemenea în funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor meteorologice, ANM va putea actualiza prezentele mesaje inclusiv prin avertizări pentru fenomene severe imediate (now-casting).

Sursă: stiripesurse.ro

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Cristian Mungiu critică lipsa de sprijin pentru filmul românesc: „Statul să îşi facă treaba. Medalii am deja”

Regizorul Cristian Mungiu a cerut duminică, la revenirea cu trofeul Palme d'Or în România, o implicare mai consistentă a...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img