Aurul pare de neoprit: se îndreaptă spre cea mai mare creştere anuală din 1979

Îți recomandăm

Aurul traversează în 2025 cel mai puternic an al său din ultimele aproape cinci decenii, pe fondul tensiunilor geopolitice, al incertitudinilor economice şi al schimbărilor din politica monetară globală, relatează CNN, citat de stiripesurse.ro.

Contractele futures pe aur tranzacţionate la New York au crescut cu aproximativ 71% de la începutul anului, fiind pe cale să înregistreze cea mai mare creştere anuală din 1979.

Ultima dată când aurul a avut un asemenea avans, Statele Unite se confruntau cu o criză energetică, inflaţia era galopantă, iar la Casa Albă se afla Jimmy Carter, într-un context marcat de instabilitate majoră în Orientul Mijlociu.

Similitudini evidente

Contextul actual prezintă similitudini evidente. Tarifele comerciale distorsionează fluxurile globale, războiul Rusiei împotriva Ucrainei continuă, tensiunile dintre Israel şi Iran au reizbucnit, iar Statele Unite au confiscat petroliere în largul coastelor Venezuelei. În astfel de perioade de nesiguranţă, investitorii se refugiază în active considerate sigure, precum aurul.

Metalul preţios este perceput drept o investiţie rezilientă, capabilă să-şi păstreze valoarea în perioade de criză, inflaţie ridicată sau depreciere a monedelor.

”Incertitudinea rămâne o caracteristică definitorie a economiei globale. În acest context, aurul a devenit tot mai atractiv ca diversificator strategic şi sursă de stabilitate”, a declarat Joe Cavatoni, strateg senior de piaţă la World Gold Council.

Un dezavantaj clasic al aurului este lipsa unui randament sub formă de dobândă, spre deosebire de obligaţiuni. Totuşi, pe măsură ce Rezerva Federală a SUA a început să reducă ratele dobânzilor în ultimele luni, randamentele obligaţiunilor au scăzut, sporind atractivitatea aurului.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Semnal de alarmă în România: peste 10.500 de dispariții de minori într-un singur an. Este un fenomen în creștere de la an la an

Numărul copiilor dispăruți în România continuă să crească de la an la an, iar datele oficiale arată o amplificare îngrijorătoare a...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img