A început reabilitarea clădirii Liceului Tehnologic “Constantin Filipescu”

Îți recomandăm

Au început lucrările de reabilitare și modernizare a infrastructurii Liceului Tehnologic “Constantin Filipescu” pentru creșterea eficienței energetice a clădirii.

”În perioada următoare vor fi efectuate lucrări de izolare termică a clădirii și schimbarea tâmplăriei.

Vom moderniza sistemul de încălzire, vom monta panouri fotovoltaice, vom introduce un sistem de ventilație cu recuperare căldură, vom instala corpuri de iluminat eficiente energetic și, nu în ultimul rând, vom efectua lucrări la instalațiile sanitare.

Desigur, vom lucra și la aspectul clădirii”, a declarat Ion Doldurea, primarul Municipiului Caracal.

Acesta și viceprimarul Lari Pătran au discutat cu echipele aflate la lucru în Liceul Tehnologic ”Constantin Filipescu” planul de lucrări și termenele de execuție.

Deși, prin proiect, termenul de finalizare a lucrărilor este de 12 luni, conducerea Primăriei speră ca acestea să se încheie mai repede pentru a afecta cât mai puțin posibil desfășurarea procesului de învățământ.

În valoare de peste 9 milioane de lei, din care cofinanțarea europeană de peste 7.6 milioane lei, acesta presupune lucrări de reparații și modernizare pentru reducerea consumului de energie și creșterea confortului elevilor, profesorilor și personalului.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Semnal de alarmă în România: peste 10.500 de dispariții de minori într-un singur an. Este un fenomen în creștere de la an la an

Numărul copiilor dispăruți în România continuă să crească de la an la an, iar datele oficiale arată o amplificare îngrijorătoare a...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img