Cum obții despăgubiri pentru trenurile întârziate. Ce sume sunt prevăzute de lege

Îți recomandăm

Întârzierile trenurilor continuă să fie una dintre principalele surse de nemulțumire pentru pasagerii CFR Călători. Potrivit legii, aceștia au dreptul să ceară despăgubiri financiare pentru disconfortul creat, primind o parte din valoarea biletului achiziționat. Suma depinde de durata perioadei de întârziere, iar pentru a beneficia de acest drept pasagerii trebuie să urmeze strict procedura oficială de revendicare, prezentând documentele și dovezile cerute de regulament.

În contextul în care întârzierile trenurilor continuă să afecteze călătorii, cunoașterea drepturilor și a procedurilor de solicitare a despăgubirilor devine esențială. Cum poți obține despăgubiri pentru trenurile care întârzie Dacă trenul soseşte la destinaţie cu întârziere din cauza transportatorului, pasagerii au dreptul la despagubire, care poate fi echivalentă cu: 25% din preţul de transport pentru trenul întârziat, dacă întârzierea este între 60 şi 119 minute; 50% din preţul de transport pentru trenul întârziat dacă întârzierea este de 120 de minute sau mai mult. Pasagerii nu au dreptul la despăgubire în cazul în care: sunt informați cu privire la întârziere înainte de cumpărarea legitimaţiei de transport; în cazul în care întârzierea care se datorează continuării călătoriei la bordul unui alt tren sau redirecţionării nu depăşeşte 60 de minute. Termenul maxim pentru înregistrarea cererii de despăgubire pentru întârziere la unul din transportatorii participanţi la contractul de transport este de maxim două luni de la terminarea călătoriei sau de la ultima zi de valabilitate a biletului. Un răspuns la cererea de despăgubire va fi transmis de transportatorul emitent al legitimaţiei de călătorie într-un termen de o lună până la cel mult trei luni (în cazul în care sunt necesare alte documente justificative pentru soluţionare). Condiţie obligatorie pentru acordarea despăgubirii Cererea de despăgubire pentru întârziere (formular dedicat) poate fi solicitată în staţiile şi agenţiile de voiaj în care se vând bilete de călătorie pentru traficul internaţional sau se poate descărca de pe site-ul CFR Călători. Formularul va avea menţionat durata întârzierii trenului, validată de personalul căii ferate din staţia unde s-a înregistrat întârzierea. În principiu, cererea de despăgubire pentru întârziere trebuie trimisă la transportatorul emitent al legitimaţiei de călătorie însă aceasta poate fi depusă la unul din transportatorii participanţi la transport care o va înainta transportatorului responsabil pentru soluţionare.

Cerere de despăgubire pentru întârziere Nicio despăgubire nu va fi plătită dacă valoarea acesteia va fi mai puţin de echivalentul a 4 euro. Unele companii feroviare pot avea propriul sistem sau formular online pentru prelucrarea cererilor de rambursare sau de despăgubire. Ce drepturi au pasagerii în cazul unei întârzieri de peste o oră Dacă trenul pentru care pasagerul a achiziționat bilet întârzie cu 60 de minute sau mai mult, măsurate la stația de plecare, acesta are dreptul să aleagă una dintre următoarele opțiuni: să renunțe la călătorie și să solicite restituirea integrală a contravalorii biletului achiziționat, cerere care trebuie înregistrată în termenele stabilite funcție de canalul prin care s-a achiziționat biletul respectiv (de la automatele/ casele de bilete din stații sau agenții de voiaj CFR, sau online, sau de la alți agenți economici autorizați să vândă pentru și în numele CFR Călători); să solicite validarea sau înlocuirea, după caz, a biletului deja achiziționat, pentru un alt tren de același rang sau rang inferior cu plecare în aceeași zi; dacă următorul tren de același rang care circulă în relația pentru care are achiziționat biletul este la un interval mai mare de 2 ore, călătorul are dreptul să solicite călătoria și cu un tren de rang superior, fără plata diferențelor tarifare, cu excepția trenurilor IC, la care se aprobă călătoria, numai în cazuri cu totul excepționale.

În momentul cumpărării biletului, este responsabilitatea companiei feroviare sau a vânzătorului să informeze pasagerii în mod clar despre: condițiile generale aplicabile călătoriei; călătoriile care includ una sau mai multe legături, dacă biletele cumpărate sunt bilete directe (sistem ce permite unui călător care utilizează mai multe rețele de transport sau serviciile mai multor companii feroviare să cumpere un singur bilet pentru toată călătoria); orarele și condițiile pentru toate tarifele disponibile, în special pentru cele mai mici tarife, precum și orarele și condițiile pentru cea mai rapidă călătorie; eventuale perturbări sau întârzieri (furnizarea de actualizări planificate și în timp real); accesibilitatea, condițiile de acces și facilitățile speciale pentru persoanele cu handicap sau cu mobilitate redusă; serviciile disponibile la bord (inclusiv Wi-Fi și toalete); capacitatea disponibilă pentru biciclete și regulile privind urcarea în tren cu bicicleta; procedurile pentru recuperarea bagajelor pierdute; procedurile pentru înaintarea unei reclamații; drepturile pasagerilor în temeiul normelor UE, inclusiv în cazul în care trenul este anulat sau are întârziere.

sursa DIGI 24

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Prognoza meteo pe zile: vreme foarte caldă la începutul săptămânii, apoi răcire și ploi locale spre duminica Rusaliilor

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță o perioadă cu vreme în general caldă pentru ultima săptămână a lunii mai,...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img