Un bărbat înghețat de frig a fost salvat de un jandarm

Îți recomandăm

Noaptea trecută, plutonier adjutant Soroiu Dumitru, din cadrul Detașamentului 5 Jandarmi Balș, aflat în timpul liber, a observat la intrarea dinspre Slatina spre Balș un bărbat de aproximativ 50 de ani, căzut pe marginea drumului.

Subofițerul s-a apropiat imediat pentru a verifica starea acestuia și a constatat că bărbatul era inconștient și prezenta semne evidente de hipotermie. A apelat numărul unic de urgență 112, iar până la sosirea echipajului medical a rămas lângă persoana aflată în dificultate, monitorizându-i respirația și asigurându-se că nu este expus unui risc suplimentar.

La fața locului a sosit un echipaj al Serviciului de Ambulanță, care a confirmat că viața bărbatului era în pericol din cauza hipotermiei și l-a transportat de urgență la spital. Jandarmul a rămas alături de victimă până în momentul preluării acesteia de către personalul medical.

,,Gestul colegului nostru, făcut în afara orelor de serviciu, demonstrează încă odată importanța spiritului civic și a reacției imediate în situații care pot pune viața unei persoane în pericol,, a anunțat purtătorul de cuvânt al IJJ Olt

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Semnal de alarmă pentru Guvern: nici populația nu mai împrumută statul ca înainte

Sumele împrumutate de populație Guvernului prin programele Fidelis și Tezaur au ajuns la 18,78 miliarde de lei în primele cinci luni ale acestui...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img