Patru persoane au fost rănite într-un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme. Accidentul a avut loc duminică seara pe Drumul Național (DN) 65 – European (E) 574, la ieșirea din municipiul Slatina spre Pitești. Patru persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma coliziunii.
Poliţiştii Serviciului Rutier Olt s-au deplasat la fața locului unde au găsit trei autoturisme avariate, patru persoane necesitând îngrijiri medicale.
”Echipaje medicale au transportat la UPU Slatina cinci persoane, trei femei și doi bărbați, toate conștiente și cooperante. Pacienta preluată de echipajul SMURD, în vârstă de 39 de ani, din localitatea Chiajna, prezenta traumatism cervical, traumatism toracic și traumatism la membrul superior stâng”, a declarat Alin Băsășteanu, purtător de cuvânt al ISU Olt.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu, conducătorii auto nu se aflau sub influența alcoolului la momentul producerii evenimentului.
”În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă efectuându-se cercetări pentru stabilirea cu exactitate a modului în care s-a produs evenimentul”, a declarat Grigorescu.










