Accident rutier la Sîrbii-Măgura

Îți recomandăm

Vineri, 16 decembrie, în jurul orei 07:10, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe Drumul Județean 703C, în afara localității Sîrbii-Măgura, a avut loc un eveniment rutier.

La fața locului, s-au deplasat polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Potcoava.

Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că un autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din comuna Sîrbii-Măgura, s-a răsturnat în afara părții carosabile.

În urma evenimentului, conducătorul auto a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Tragedie pe DJ 643. O tânără de 24 de ani și-a pierdut viața după ce mașina s-a răsturnat

Un grav accident rutier s-a produs sâmbătă dimineață, 26 septembrie, pe Drumul Județean 643, în afara localității Osica de...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img