În plină pandemie, cadrele medicale se pregătesc de proteste

Consiliul Național al Federației SANITAS a luat o decizie cu privire la protestele ce vor urma în sistemul medical. După ce în urmă cu două săptămâni au primit asigurări din partea Guvernului că toate solicitările lor vor avea și un răspuns, sindicaliștii se văd nevoiți, acum, să treacă la proteste

”Luând în considerare angajamentele și promisiunile de soluționare a revendicărilor Federației SANITAS, asumate de Guvern la întâlnirea din 12 octombrie .Ținând cont de faptul că, pentru o parte din măsurile ce urmau a fi luate, autoritățile au solicitat un răgaz de câteva zile pentru realizarea de evaluări cu caracter financiar.Având în vedere faptul că au trecut deja mai bine de 2 săptămâni în care niciunul din ministerele de resort sau instituțiile abilitate să soluționeze revendicările SANITAS nu a înțeles să prezinte cel puțin un plan pe termen scurt pentru dezamorsarea situației deosebit de tensionate din sistemul sanitar și cel de asistență socială.Constatând că starea de nemulțumire persistă în rândul membrilor noștri de sindicat din sistemele pe care le reprezentăm, aceștia având nevoie de rezultate concrete, materializate în acordarea tuturor drepturilor legale.Consiliul Național al Federației SANITAS a hotărât organizarea unor manifestații publice, în fața Guvernului României, în zilele de marți, începând cu data de 3 noiembrie 2020”, au anunțat reprezentanții Sanitas.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Descoperă mai multe la Gazeta Publica

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura