Iohannis intră în izolare?

Președintele României, Klaus Iohannis, ar putea ajunge în izolare, după vizita făcută la Ford. Un angajat al uzinei Ford Craiova a fost diagnosticat cu COVID-19. Bărbatul lucrează în secţia Vopsitorie şi a venit la serviciu, ultima data, marţi, 21 iulie. Primele simtome ale bolii le-a avut miercuri, 22 iulie, în ziua în care Klaus Iohannis, preşedintele României, a fost în vizită la fabrică, conform Mediafax.

Bărbatul a fost confirmat cu COVID-19 în ziua de 23 iulie şi a fost internat în Spitalul de Boli Infecţioase Craiova. Iubita sa, şi ea angajată a fabricii Ford Craiova, nu are simptome ale infecţiei cu SARS -CoV-2, dar este izolată la domiciliu. Surse din rândul angajaţilor Ford Craiova au declarat, pentru MEDIAFAX, că, în utima săptămână, cei doi au venit la serviciu cu autoturismul personal, nu cu autobuzele puse la dispoziţie de angajator.

„Siguranţa angajaţilor Ford este prioritară pentru noi. În acest sens, am notificat toţi angajaţii care s-au aflat în contact apropiat cu persoana diagnosticată pozitiv, solicitându-le să se adreseze medicului de familie. Am urmat pe deplin toate protocoalele globale Ford în vigoare şi lucrăm îndeaproape cu Direcţia de Sănătate Publică Dolj, în legatură cu acest subiect. Vom monitoriza situaţia şi vom respecta toate instrucţiunile autorităţilor locale, în timp ce vom continua să punem în aplicare protocoalele de siguranţă ale Ford, cu scopul de a preveni răspândirea coronavirusului”, a spus Ana Maria Timiş, reprezentant Ford România.

La începutul acestei săptămâni, la fabrica Ford din Craiova a fost reluat programul de lucru în trei ture.

Potrivit informaţiilor date publicităţii de reprezentanţii Prefecturii Dolj, în data de 23 iulie au fost recoltate 650 de probe pentru COVID-19, iar 38 de persoane au fost testate pozitiv.În acest moment, 98 de persoane sunt internate în Spitalul de Boli Infecţioase Craiova, 5 la ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova şi una în Secţia Ordopedie a SJU Craiova.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Descoperă mai multe la Gazeta Publica

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura