„Ajutoare de la biserică” – ultima escrocherie care face revagii printre persoanele în vârstă

Îți recomandăm

Ingeniozitatea infractorilor este fără margini, cea mai nouă metodă, care face ravagii printre bătrâni fiind „ajutorul de la biserică”. 

Unii dintre făptaşi, pentru a-şi atinge scopul, s-au deghizat în falşi lucrători ai firmelor de utilităţi sau vânzători ambulanţi, intrând în locuinţe şi jefuind mai ales bătrâni. A mai fost celebra metodă „Accidentul“, care a făcut mii şi mii de victime, autorii acţionând chiar din penitenciare, cu sprijinul unor acoliţi.

„Invenţii“ de care s-a uzat mai sunt şi altele, iar una nouă a fost descoperită de poliţiştii din Neamţ. Pe data de 10 ianuarie 2024, anchetatorii din Roman au fost sesizaţi de către un bărbat, în etate de 88 de ani, că o persoană, pe care o primise în locuinţă, i-a sustras economille, lucru descoperit după plecarea acesteia.

Octogenarul a declarat că în acea dimineaţă, în timp ce era acasă cu fiica, a deschis uşa unui bărbat necunoscut, care i-a spus că vine din partea bisericii, dându-i un pachet în care se aflau trei pijamale şi un halat. La un moment dat, profitând de neatenţia victimei, „bunul samaritean“ a furat suma de 4.500 de lei.

Poliţiştii s-au mobilizat exemplar, reuşind să descopere autorul în scurt timp, în judeţul Iaşi. „În urma activităţilor investigativ-operative efectuate, a fost identificată autoutilitara folosită de către persoana bănuită de comiterea faptei, iar cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Postului de Poliţie Moţca, aceasta a fost depistată pe raza localităţii Moţca“, declara inspector Ramona Ciofu de la Poliţia Neamţ.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Pîslaru: Prin proiectul salarizării bugetarilor eliminăm 57% din sporuri. 56% din titularii posturilor vor avea creșteri salariale

Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, a declarat, luni, într-o conferință de presă la Guvern, că proiectul noii legi...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img