Anca Spiridon

Ionuț și Doinița Dolănescu vin la ”Târgul fetelor de la Cotenița”

Primăria și Consiliul Local Coteana, în frunte cu edilul Ionuț Dima, vor organiza în zilele de 15-16 august, în Parcul Comunal, Festivalul Național „Târgul fetelor de la Cotenița”.În cele două zile de festival, pe scenă vor urca: Jean de...

Calendarul Bacalaureatului de toamnă 2024

Prima probă de la examenul de Bacalaureat 2024, sesiunea din toamnă, are loc joi, 8 august. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației, elevii vor începe examenul cu evaluarea competențelor de comunicare la limba română.Calendar complet al sesiunii de toamnă...

A doua etapă a noului sezon de Liga 2 debutează, vineri

A doua etapă a noului sezon de Liga 2, ediția 2024-2025, debutează, de această dată, vineri. În afară de sâmbătă, se mai joacă duminică și luni.În această săptămână, CSM Slatina va evolua în deplasare, pe terenul formației Ceahlăul Piatra...

Slatina are administrator public

Diana Creţu este noul administrator public al municipiului Slatina. Tânăra a fost directoare a cancelariei Prefecturii Olt, în perioada când prefect era Mario De Mezzo.”În următorii patru ani, voi continua proiectul început în urmă cu un an, din poziția...

Baza Militară 99 Deveselu caută soldați

Baza Militară 99 Deveselu recrutează candidați pentru ocuparea celor 13 de posturi de soldat/gradat profesionist pentru urmatoarele specialitati:• Poliție militară (12 posturi);• Construcții: instalator-electrician (1 post).Înscrierile și selecția se vor desfășura în următoarele perioade, distribuite astfel:- 05.08. - 13.09.2024...

Voiculescu: „Ministerul Agriculturii a urgentat demersurile pentru acordarea despăgubirilor, astfel încât acestea să fie plătite în luna octombrie”

Senatorul Liviu Voiculescu a anunțat că Ministerul Agriculturii a urgentat demersurile pentru acordarea despăgubirilor către fermierii afectați de secetă, astfel încât acestea să fie plătite în luna octombrie. Pentru acest lucru, comisiile şi instituţiile publice din subordinea Ministerului Agriculturii...

Muzică și voie bună, de Ziua Comunei Urzica

În după-amiaza zilei de duminică, 4 august 2024, Primăria și Consiliul Local, în frunte cu edilul Ion Spiridon au organizat Ziua localității, un prilej de bucurie și voie bună pentru cetățeni.Pentru cei prezenți au urcat pe scenă Mariana Ionescu...

Anunț Ștefan cel Mare

Sectoare cadastrale : 6,13,14,15Anunț prealabil privind afișarea publică a documentelor tehnice ale cadastruluiOCPI OLT anunță publicarea documentelor tehnice ale cadastrului pentru sectoarele  cadastrale nr. 6,13,14,15, pe o perioadă de 60 de zile calendaristice, conform art. 14 alin. (1) și...

Prețurile carburanților au crescut

Prețurile carburanților vineri, 2 august. Conform specialiștilor, prețul benzinei a crescut cu patru bani pe litru. Astfel, un litru de benzină standard costă acum între 7,28 și 7,5 lei, iar un litru de benzină premium costă între 7,92 și 8,19 lei.Pe...

Primarul Aliman oferă ,,Speranță pentru Mihai-Adrian,,

Într-o postare pe rețelele de socializare, primarul ales al comunei Deveselu, Marius Aliman, face un apel umanitar pentru ajutarea micuțului Mihai-Adrian Țonea, un băiețel de numai 4 anișori, diagnosticat cu leucemie, in prezent internat la Spitalul Fundeni din București....

Despre autor

11393 ARTICOLE
0 COMENTARII
- Advertisement -spot_img

Știrile Zilei

Mirabela luptă să se întoarcă sănătoasă la copiii ei. Are nevoie de ajutor pentru a continua tratamentul în Germania

O luptă care părea să se apropie de final s-a transformat într-o nouă încercare pentru Mirabela Alina Barbu. După...
- Advertisement -spot_img