Anca Spiridon

Anunț

Anunț

Anunț

Căminul cultural din Brâncoveni, reabilitat

Proiectul privind reabilitarea Căminului Cultural din comuna Brâncoveni, corp 2 a fost aprobat de Ministerul Dezvoltării și Lucrărilor Publice prin Componenta C10, Fondul Local din Planul Național de Redresare și Reziliență. Valoarea totală a investiției este de 551.899 de...

5 proiecte în valoare de aproximativ 10.000.000 lei, pentru Osica de Sus

Aflat la primul său mandat, edilul Cezar Filip vrea tot ce este mai bun pentru cetățenii din comuna Osica de Sus. Primarul este omul faptelor, ce nu lasă timpul să treacă fără să realizeze ceva, fapt demonstrat de semnarea...

Ionuț Ivan a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Traseu Eurovelo 6 Mehedinți-Dolj-Olt”

Ionuţ Ivan, vicepreședintele Consiliului Județean Olt, a semnat joi, 23 februarie, alături de ceilalți parteneri, contractul de finanțare pentru proiectul  „Traseu Eurovelo 6 Mehedinți-Dolj-Olt” . Proiectul este finanțat în cadrul PNRR și are o valoare de peste 29,3 milioane euro.În...

Șefi de Ambulanță care și-au angajat ruderele și au decontat cazări false, trimiși în judecată de DNA

Managerul Serviciului de Ambulanţă Maramureş, Ligia Micle, directorul economic şi alţi doi angajaţi au fost trimişi în judecată de DNA pentru infracţiuni precum uz de fals şi abuz în serviciu. Managerul instituţiei ar fi aprobat plata unei facturi emise...

Gheorghe Dincă s-a pocăit în penitenciar

Gheorghe Dincă, criminalul care în urmă cu câțiva ani a șocat țara prin crimele sale a ales să se pocăiască în penitenciar. Informația a fost publicată de un site al unui cult sectant din România.Gheorghe Dincă avea aceste gânduri...

Accident grav la Piatra-Olt. O femeie a decedat

Pe Drumul Național 64, în orașul Piatra-Olt, a avut loc un accident rutier în care a fost implicat un autoturism, condus de un bărbat din județul Teleorman și un pieton, respectiv o femeie, în vârstă de 80 de ani,...

Marcel Ciolacu: ‘Nu putem continua cu o impozitare a muncii cu 45%’

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a declarat, joi, că nu se mai poate continua cu o impozitare a capitalului "atât de redusă" cum este în România şi s-a arătat convins că va exista un amendament în Parlament în acest...

Despre autor

11146 ARTICOLE
0 COMENTARII
- Advertisement -spot_img

Știrile Zilei

Preţurile porumbului şi grâului au urcat la cele mai ridicate niveluri din ultimii peste trei ani

Preţurile porumbului şi grâului au ajuns la maximele ultimilor peste trei ani, însă creşterile au cauze diferite: porumbul este...
- Advertisement -spot_img