Gazeta Publică

O tânără din Craiova a fost salvată de la înec, în Creta, de un polițist din Sebeș aflat în concediu

Un poliţist de la Serviciul Rutier din Sebeş, aflat în concediu în Creta, a salvat de la înec o tânără româncă luată de valuri şi dusă în larg, pe care nu o cunoştea, care şi-a exprimat mulţumirea într-un mesaj...

În ziua în care a împlinit 38 de ani, Mădălina Ghenea a renunțat la haine și a publicat imaginile pe internet

Mădălina Ghenea, fosta iubită a jucătorului de tenis Grigor Dimitrov, a împlinit vineri vârsta de 38 de ani.Actrița și susținătoarea declarată a Universității Craiova a publicat pe contul personal de Instagram o serie de imagini cu ea doar în costum...

Când află profesorii lista actualizată a posturilor din învățământ

Procedura privind constituirea normelor didactice de predare-învăţare-evaluare în învăţământul preuniversitar, în anul şcolar 2025 - 2026, ca urmare a aplicării măsurilor adoptate prin legea privind unele măsuri fiscal-bugetare, a fost publicată vineri în Monitorul Oficial.Principalele prevederi:Potrivit documentului, pentru cadrele didactice şi...

Guvernul taie de la persoanele care primesc ajutor social

Autorităţile locale vor putea pune popriri asupra unei părţi din ajutorul social, în situaţia în care beneficiarul acumulează datorii la bugetul local, relatează stiripesurse.ro.Prevederea în acest sens apare în proiectul de reformă administrativă propus de Ministerul Dezvoltării şi pus în dezbatere publică.Vicepremierul Tanczos...

Oltul, sub Cod Galben de caniculă

Sâmbătă este în vigoare o avertizare Cod galben de caniculă valabilă în 21 de județe și în Capitală. Maximele ajung la 38 de grade Celsius.Sunt vizate județele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Dolj, Vâlcea, Olt, Argeș, Teleorman, Dâmbovița,...

Alimentul iubit de români, care crește riscul de apariție a diabetului de tip 2

Un nou studiu internațional de cohortă, publicat în The British Medical Journal (BMJ), a identificat o asociere semnificativă între consumul frecvent de cartofi prăjiți și riscul de diabet zaharat de tip 2 (DZT2).Potrivit cercetării, persoanele care consumă cartofi prăjiți...

Noi modificări: șoferii rămân fără permis, dacă nu-și achită amenzile

Un proiect privind reforma administrației publice vine cu noi reguli care îi vizează pe șoferi și pe cei care au o datorie la administrația locală. Proiectul a fost publicat de Ministerul Dezvoltării.Context: Aceste propuneri fac parte din proiectul nr. 2 de măsuri fiscale...

Percheziții mamut în București și patru județe: Zece persoane au fost duse la audieri într-un dosar de proxenetism

În cursul zilei de ieri, 7 august, polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Constanța, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au pus în aplicare 34 de mandate de percheziție domiciliară, în județul Constanța, municipiul București și județele Tulcea,...

Fără bilet de trimitere, la medic

O parte dintre pacienții cu afecțiuni cronice incluse în programele naționale de sănătate vor avea acces mai ușor la consultații și investigații medicale. Ei pot merge direct la medicul specialist din ambulatoriu, fără a mai face și un drum...

Moarte suspectă a unui tânăr de 18 ani. Era singur acasă și a căzut de la etajul 10

Este anchetă în Sibiu după ce un tânăr de 18 ani a murit, joi dimineața, după ce a căzut de la etajul 10 al unui bloc.Polițiștii și paramedicii din Sibiu au intervenit, joi dimineața, în jurul orei 04:30, după ce au...

Despre autor

6728 ARTICOLE
0 COMENTARII
- Advertisement -spot_img

Știrile Zilei

Salariul minim brut crește la 4.325 de lei de la 1 iulie

Salariul minim brut crește la 4.325 de lei începând cu 1 iulie 2026, iar angajatorii sunt obligați să pună...
- Advertisement -spot_img