Gazeta Publică
Naţional
Temperaturi ridicate, dar și ploi neprevăzute în anumite zone
Vineri, 4 octombrie, vom avea parte de ploi, dar în unele regiuni se vor înregistra temperaturi de vară, atingând maxime de 30 de grade. Vremea va fi în general caldă în această zi.În Dobrogea și Bărăgan, soarele va ridica...
Naţional
Dan Diaconescu a făcut marele anunț despre renașterea OTV
Dan Diaconescu a avut un nou termen în procesul în care este judecat pentru acuzația de act sexual cu un minor. La ieșirea din instanță, acesta a spus data exactă la care va reveni în televiziune.Dan Diaconescu a făcut...
Eveniment
Mascații au descins la traficanți de arme din toate județele
Poliţiştii structurilor arme, explozivi şi substanţe periculoase efectuează, vineri dimineaţă, 316 percheziţii în toate judeţele, informează Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), citat de Agerpres. Investigațiile vizează o companie străină care ar fi vândut ilegal arme și muniții în România...
Eveniment
CNAIR anunță un nou pod peste Olt între Corabia și Turnu Măgurele
A fost lansată licitația pentru construcția unui nou pod peste râul Olt, între Corabia și Turnu Măgurele, un proiect mult așteptat de comunitățile locale. Noul pod, care va înlocui actuala structură, va avea o lungime de minim 387 de...
Sănătate
Parlamentul României vrea să crească rata de vaccinare antigripală
Parlamentul României a adoptat recent un proiect de lege pentru a crește rata de vaccinare antigripală. Datele înregistrate de Institutul Național de Statistică (INS) arată că aceasta a ajuns la 9,5%.Datele înregistrate de Institutul Național de Statistică (INS) arată...
Naţional
Modificări în Codul Rutier care au intrat în vigoare de la 1 octombrie
De la începutul lunii octombrie, o serie de reglementări din Codul Rutier s-au înăsprit și pot duce chiar la suspendarea dreptului de a conduce.Chiar și abateri considerate până acum minore, precum vorbitul la telefon la volan, se sancționează cu suspendarea dreptului...
Naţional
România, la coada Europei la producția de floarea-soarelui
Sectorul agricol din România trece printr-o criză profundă, marcată de o scădere drastică a recoltei de floarea-soarelui, care a ajuns la cel mai redus nivel din ultimii 15 ani. Fermierii, afectați de pierderi majore, nu sunt singurii loviți, românii vor observa curând...
Sănătate
Boala Alzheimer: cine are nevoie de teste genetice și ce dezvăluie acestea
Boala Alzheimer este o tulburare neurodegenerativă progresivă care afectează milioane de oameni la nivel global, inclusiv o populație în creștere din Europa.În România, în anul 2022 au fost raportate de către medicii de familie, 7.920 de cazuri noi de...
Eveniment
O tânără i-a mințit pe polițiști că a fost sechestrată și violată, ca să nu afle soțul că-l înșela
O tânără în vârstă de 25 de ani din orașul Orăștie este cercetată de autorități, după ce a afirmat, în fața polițiștilor, că a fost sechestrată de un bărbat și agresată sexual, transmite IPJ Hunedoara, într-un comunicat. Polițiștii au...
Naţional
Voucherele de vacanță pe cale de expirare pot fi folosite în agențiile de turism
Voucherele de vacanță pe cale de expirare pot fi folosite în agențiile de turism. Acestea oferă mai multe opțiuni pentru beneficiari, potrivit unui comunicat al Agenției Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), informează stiripesurse.ro.ANAT susține că agențiile de turism au pregătite...
Despre autor
Știrile Zilei
Mirabela luptă să se întoarcă sănătoasă la copiii ei. Are nevoie de ajutor pentru a continua tratamentul în Germania
O luptă care părea să se apropie de final s-a transformat într-o nouă încercare pentru Mirabela Alina Barbu. După...







