Oana Petcu

Elevii cu contraindicaţii medicale pentru prezenţă fizică şi cu vulnerabilităţi vor învăţa online

Elevii cu contraindicaţii medicale pentru prezenţă fizică, cei care au vulnerabilităţi şi prezintă certificat medical, dar şi elevii care au aparţinători în familie cu vulnerabilităţi medicale, certificate ca atare, vor învăţa online, potrivit ministrului Educaţiei.Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii...

Siminica Mirea- chestor al Senatului

Numiri importante în Parlament! Atât Senatul, cât și Camera Deputaților, au desemnat luni persoanele care vor ocupa în actualul mandat cele mai importante funcții din structurile de conducere.Numiri importante în Parlament! Cele două Camere ale Legislativului și-au ales structurile...

2020, un an aglomerat pentru pompierii olteni

Anul 2020 a fost unul foarte aglomerat pentru pompieri. Echipajele ISU Olt a fost solicitat în anul 2020 să intervină la un număr de 12.211 evenimente. Pe tipuri de riscuri, au fost 949 de incendii, 138 intervenții pentru asistență...

Demnitar oltean: ”Școala trebuie să înceapă în condiții de siguranță”

Redeschiderea școlilor luni, 8 februarie, este o decizie salutată de senatorul oltean Siminica Mirea dar în anumite condiții.Demnitarul susține că este necesară luare unor măsuri de siguranță mult mai eficiente, în condițiile în care numărul cadrelor didactice vaccinate anti-COVID...

Condiții normale de trai pentru locuitorii din Bârza

Patru străzi din Bârza au fost pietruite după ce au fost inundate de noroaie. Ploile și topire zăpezii au făcut ca patru străzi din localitate să devină impracticabile, astfel că edilul Ion Anuța a luat decizia ca aceste să...

Ce loc de muncă a avut Viorica Dăncilă după plecarea de la Palatul Victoria: Nu sunt şomeră

Fostul premier şi lider PSD Viorica Dăncilă a vorbit duminică, la Aleph News, despre perioada în care a fost înlăturată de la conducerea partidului, explicând că actuala conducere a determinat-o să stea pe margine în ce priveşte activitatea politică....

Startup-ul UiPath, fondat de un român, a obținut o nouă finanțare evaluată la 35 miliarde de dolari

UiPath, start-up fondat în România de Daniel Dines, companie care a ajuns unul dintre liderii globali ai industriei de roboţi software, a închis luni o rundă de finanțare de 750 de milioane de dolari, care evaluează firma la 35...

Prognoza meteo – Cum va fi vremea în primele două săptămâni din luna februarie

Prima săptămână va aduce temperaturi ridicate în apoape toate zonele din România, dar de lunea viitoare se va răci, au transmis meteorologii.BanatÎn prima săptămână vremea se va încălzi treptat și se vor înregistra valori termice mult mai ridicate decât în...

Argintul devine tot mai atractiv: Mișcările bursiere ridică prețul la maximul ultimilor 8 ani

Bursele globale și prețul argintului au crescut luni, pe fondul bătălia micilor investitori cu fondurile speculative, dusă pe rețelele sociale, luptă care a dus prețul metalului prețios la maximul din ultimii opt ani, relatează Reuters.Piețele bursiere au fost inflamate...

Ministerul Sănătății oferă noi date despre medicamentul Ivermectină: Administrarea fără o recomandare a unui medic poate fi dăunătoare sănătății’

Ivermectina este un medicament antiparazitar utilizat atât în medicina veterinară cât și în medicina umană, dar nu există un studiu randomizat cu privire la acest medicament și COVID-19 publicat într-o revistă de specialitate, transmite Ministerul Sănătății, informează Mediafax.Reprezentanții Ministerului...

Despre autor

18050 ARTICOLE
0 COMENTARII
- Advertisement -spot_img

Știrile Zilei

Bătălia pentru Palatul Victoria se mută în septembrie: PSD își numără voturile, iar Nicușor Dan are două nume pe masă

Criza politică se prelungește, iar instalarea unui guvern cu puteri depline este tot mai puțin probabilă înainte de începutul...
- Advertisement -spot_img