Bălșenii vor fi scutiți de plata penalităților dacă își achită datoriile restante până pe 15 decembrie

Îți recomandăm

Mai puțin de 15 zile mai au la dispozișie bălșenii, fie că vorbim de persoane fizice sau juridice, pentru plata restanțele pe care le au din anii trecuți, la taxe și impozite. Cătălin Rotea, primarul orașului de la malul râului Olteț, spune că dacă sunt achitate până la această dată datoriile pe carel le au beneficiază de ștergerea penalităților la bugetul local, decizia fiind aprobată de consilierii locali.

”Pentru că ne dorim să venim în sprijinul dumneavoastră într-o perioadă cu multe provocări sociale și economice, Primăria Orașului Balș a aprobat, în ședința Consiliului Local, ștergerea penalităților datorate bugetului local, de către persoanele fizice și juridice, cu condiția achitării tuturor datoriilor restante la data de 15 Decembrie 2021, inclusiv. Astfel, toți cei care își vor achita sumele datorate, până pe 15 Decembrie 2021, nu vor mai fi nevoiți să plătească și penalitățile înregistrate în anii precedenți” , a anun’at primarul Cătălin Rotea.

Potrivit aceleși surse cererile de anulare se primesc la Biroul Impozite și Taxe Locale, din Strada Nicolae Bălcescu Nr. 6 (lângă Biblioteca “Petre Pandrea”), până pe data de 15 Decembrie 2021.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Serviciul de alimentare cu apă este oprit pe Aleea Șiuca, din Scornicești

Serviciul de alimentare cu apă este oprit pe Aleea Șiuca, din orașul Scornicești, în intervalul orar 09:00-12:00.Măsura este necesară...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img