Bloc din Slatina în flăcări. Zece persoane au fost evacuate

Îți recomandăm

Un incendiu a izbucnit într-un bloc din Slatina aflat pe strada Prelungirea Tunari. , 10 persoane și 5 animale de companie au fost evacuate de urgență. Pompierii au reușit să localizeze focul.

Ard materiale depozitate pe casa scării. Potrivit celor de la ISU Olt, 10 persoane sunt evacuate.

Pompierii Detașamentului Slatina, cu două autospeciale de stingere, o autospecială pentru descarcerare, un echipaj SMURD și o autospecială pentru intervenție la înălțime, au intervenit în municipiul Slatina, strada Prelungirea Tunari, la blocul S 24, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la materiale depozitate pe casa scării.

La sosirea echipajelor, ardeau cu flacără deschisă și degajări mari de fum, obiecte de mobilier, tâmplărie din lemn și alte materiale combustibile, depozitate la parterul imobilului.

Concomitent cu misiunea pentru stingerea incendiului, au fost constituite echipe de căutare-salvare, care au verificat toate apartamentele și au evacuat zece persoane.

Cu ajutorul autospecialei pentru intervenție la înălțime, au fost evacuați de la etajul trei, un sugar, în vârstă de nouă luni și tatăl acestuia, casa scării fiind inundată cu fum.

De asemenea, cu ajutorul scării culisante, au fost evacuati doi adulți și cinci câini, dintr-un apartament situat la etajul unu.

Incendiul a fost lichidat în limitele găsite, fiind distruse materialele depozitate pe casa scării și afectați pereții blocului.

Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost folosirea intenționată a sursei pentru a genera incendiul.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

ANM a emis avertizări Cod galben și Cod portocaliu de vânt puternic în toată țara

Avertizări Cod portocaliu și Cod galben de vânt vor fi în vigoare duminică în întreaga țară. În unele zone, viteza vântului va ajunge...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img