Având în vedere faptul că s-au pus în funcțiune Stațiile de Tratare Apă Potabilă „Salcia” și „Nicolae Bălcescu”, construite cu finanțare europeană, se impun lucrări de spălare a rețelelor publice din municipiul Slatina, pentru a fi eliminate depunerile de pe conductele de transport și distribuție apă potabilă.
În acest sens, joi, 03.04.2025, între orele 21.30-23.50, la Hidroforul 2/2, situat pe str. Primăverii din municipiul Slatina, se va efectua o purjare locală, pentru îmbunătățirea calității apei. Sunt afectate următoarele blocuri: GA15, GA12, GA13, GA14, GA15C, FA13.
Potrivit reprezentanților CAO, în perioada execuției lucrărilor și o perioadă după aceea, vor fi fluctuații de presiune și este posibil să apară modificări ale turbidității apei (cele mai afectate fiind etajele superioare).










