
Un caraclean a fost oprit in trafi de polițiști. Aceștia au sințit mirosul accentuat de alcool și au folosit alcool testul. Rezultatul a fost unul uimitor.
La data de 27 aprilie a.c., în jurul orei 22:25, polițiștii Poliției municipiului Caracal au oprit pentru control, pe strada Piața Victoriei, din municipiul Caracal, un autoturism condus de un bărbat de 35 de ani, din localitate.
Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la Spitalul municipal Caracal pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Pe numele acestuia, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.










