Educație
Potrivit Ordinului privind structura anului școlar 2025-2026, programele „Școala altfel” și „Săptămâna verde” sunt prevăzute să se desfășoare în perioada 8 septembrie 2025 - 3 aprilie 2026, pe durata a cinci zile lucrătoare consecutive, iar momentul exact este stabilit...
Educație
Vacanța de schi 2026: Când sunt programate zilele libere pentru elevi în fiecare județ
Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, inspectoratele școlare au stabilit ca săptămâna de vacanță, cunoscută și sub denumirea de „vacanță de schi”, să fie cuprinsă între 9 februarie și 1 martie 2026. Astfel, trei județe au ales intervalul 9-15 februarie,...
Educație
Ce spune ministrul Educației despre recuperarea cursurilor la școlile închise din cauza ploilor
Ministrul Educației, Daniel David, a anunțat marți la Digi24 că nu se va aplica sistemul hibrid în perioada suspendării cursurilor cu prezență fizică, conținutul urmând să fie recuperat ulterior. El a adăugat că inspectoratele școlare vor decide modul cum...
Educație
Ministrul Educației și Cercetării Daniel David a semnat, luni, ordinul prin care suma de 1.900.000 de lei va fi direcționată către școli, prin inspectoratele școlare, pentru implementarea, în perioada 15 octombrie - 15 decembrie 2025, a Programului de prevenire...
Educație
Educaţia din România traversează cea mai neagră perioadă din ultimii 35 de ani, iar în prezent şcoala românească s-a transformat într-un sistem dezorganizat şi demotivant, susţine preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hancescu, de Ziua Internaţională a...
Educație
Fii avocat în școala ta!- din nou în Slatina
Proiectul „Fii avocat în școala ta” a ajuns Liceulul Teoretic „Nicolae Titulescu” și Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” din Slatina. Copiii au avut ocazia să discute cu unul din avocații Baroului Olt despre pornografia infantilă, bullying-ul și traficul...
Educație
Conform structurii oficiale a anului școlar 2025-2026, stabilite de Ministerul Educației și aplicabile în toată țara, primul modul de cursuri se încheie pe 24 octombrie. Începând de sâmbătă, 25 octombrie, elevii intră în vacanța de toamnă, care se va...
Educație
Politehnica a deschis anul universitar la Slatina
Astăzi a avut loc ceremonia de deschidere a anului universitar 2025–2026 la Centrul Universitar Slatina al Universității Politehnica din București, în prezența autorităților locale, a cadrelor didactice și a studenților.Primarul Mario De Mezzo: „Avem nevoie de specialiști formați aici,...
Educație
Astăzi a avut loc deschiderea anului universitar la Filiala Slatina a Centrului Universitar Pitești al Universității Politehnica București. Deschiderea a fost a făcută de Mihnea Costoiu, rectorul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București, dar și autorități locale și...
Educație
Doar un adolescent din 10 citește zilnic, în timp ce doi elevi de liceu nu deschid niciodată altă carte în afara manualelor școlare. Pentru ceilalți, lectura e cel mult o activitate accidentală. Sunt datele celui mai nou studiu național,...
Știrile Zilei
Operațiunea „CHIXUL”, un nou gol în buzunarele românilor
Senatorul de Olt Robert Daniel Ghiță critică modul în care Guvernul a gestionat intervenția de la Cernavodă și acuză...








