Naţional
Cursul de prim-ajutor urmat la Crucea Roșie Română, acreditat la nivel internațional
Cursul de prim-ajutor urmat la Crucea Roșie Română a devenit valabil și recunoscut oriunde în lume, datorită obținerii acreditării internaționale.Potrivit unui comunicat al Crucii Roșii Române transmis luni, întregul proces de acreditare a fost monitorizat și validat de organisme internaționale –...
Naţional
Tinerii cu vârste între 16 și 18 ani vor putea înființa „firme de exercițiu”, sub forma unor societăți cu răspundere limitată, adaptate vârstei și capacității acestora, potrivit unui proiect de lege depus la Senat de mai mulți senatori PSD....
Naţional
Românii pot cumpăra, începând azi, titluri de stat Tezaur. Ce dobânzi oferă Ministerul de Finanțe
Românii pot investi începând de luni, 7 aprilie, în titlurile de stat Tezaur, cu maturităţi de 1, 3 şi 5 ani, cu dobânzi anuale de 6,60%, 7,30% şi, respectiv, 7,60%, anunță Ministerul de Finanţe. Titlurile de stat au valoare...
Naţional
Fabrica de vagoane marfă Astra Rail Industries din Arad se închide, iar din vară aproape 700 de angajaţi îşi vor pierde locul de muncă. Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Arad a fost notificată, luni, că 699...
Naţional
Un film românesc inspirat de tragicul caz ”Alexandra Măceșanu”, adolescenta ucisă în 2019 de Gheorghe Dincă în Caracal, stârnește reacții puternice din partea familiilor victimelor.Producția, intitulată simplu „Alexandra”, este realizată de actrița și producătoarea Diana Busuioc Angelson și se...
Naţional
România are unele dintre cele mai mici prețuri la ouă din Uniunea Europeană
România are printre cele mai mici preţuri la ouă din Uniunea Europeană, la poarta fermei, chiar dacă în această perioadă a Sărbătorilor Pascale consumul intern creşte cu 50%, iar un român consumă, în medie, aproximativ 30 de ouă, faţă...
Naţional
Meteorologii anunţă că, până joi, vremea va fi deosebit de rece
Meteorologii anunţă că, până joi, vremea va fi deosebit de rece, se vor semnala brumă şi îngheţ la sol, precipitaţii mixte şi intensificări ale vântului. Duminică, aproape toată ţara se află sub Cod galben de vânt puternic, viscol, strat...
Naţional
A murit actorul care l-a jucat pe ‘Dennis, pericol public’
Jay North, actorul care a jucat rolul lui Dennis în serialul de televiziune „Dennis the Menace” timp de patru sezoane, începând din 1959, a murit. El avea 73 de ani, relatează AP News, scrie stiripesurse.ro.North a murit duminică la domiciliul său...
Naţional
Dan Diaconescu, fostul patron al OTV, rămâne sub control judiciar, după ce judecătorii de la Judecătoria Tulcea au respins cererea acestuia de revocare a măsurii preventive.Astfel, în data de 3 aprilie 2025, instanța a decis să respingă cererea formulată de...
Naţional
Aurul a atins marți, 1 aprilie, un nou maxim istoric de 3.132 de dolari. Ceșterea spectaculoasă vine pe fondul incertitudinilor legate de politica economică a președintelui american Donald Trump.În primele luni ale lui 2024, metalul galben a înregistrat o...
Știrile Zilei
Căldură neobișnuită pentru sfârșitul lui septembrie. Ce temperaturi vom avea în România: anunțul ANM
Temperaturile vor fi în creștere în următoarele zile, iar în vestul și sud-vestul țării maximele vor ajunge la 24-25...







