Politică
Iordache: „Urgența” PSD este să arate că cei 237 nu vor vota moțiunea
Vicepreședintele Camerei Deputaților, Florin Iordache, a declarat miercuri că în cazul în care nu va fi cvorum pentru votarea moțiunii sâmbătă, Biroul Permanent se va reuni din nou și va stabili o altă dată pentru citirea și votarea moțiunii. El a...
Politică
„Sunt singurul care pot să coagulez în jurul meu”
Decizia celor din ALDE de a ieși de la guvernare pare să fi adus și mai multe probleme în partid, acest lucru generând probleme și în teritoriu. Organizațiile județene sunt acum nevoite fie să se reorganizeze, fie să încerce...
Politică
Președintele Klaus Iohannis a participat, luni dimineață, la festivitatea de deschidere a noului an universitar la Univeristatea “Babeș-Bolyai”, alegând să se deplaseze pe jos, alaturi de un grup de studenți, oprindu-se frecvent pentru a se fotografia cu cei aflați...
Politică
Guvernarea Dăncilă, pe muchie de cuțit. Surse: moțiunea, depusă și citită astăzi
Zi de foc pentru Executivul condus de Viorica Dăncilă. Scaunul premierului se clatină. Și asta pentru că, potrivit unor surse, liberalii vor depune astăzi, după ședința de partid, moțiunea de cenzură. Tot azi, în cadrul ședinței birourilor...
Politică
PNL își asumă preluarea guvernării
PNL face calcule peste calcule și tot felul de strategii! Este clar că nu mai au liniște! Vor la guvernare și pace! Liberalii sunt gata să depună moţiune de cenzură în această săptămână. Liberalii olteni au...
Politică
BEC: Ordinea pe buletinul de vot la prezidențiale – Iohannis, Paleologu, Barna, Kelemen, Dăncilă
Klaus Iohannis este pe prima poziție pe buletinul de vot la alegerile prezidențiale din 10 noiembrie, potrivit Realitatea TV, care citează rezultatul tragerii la sorți de la Biroul Electoral Central. S-a încheiat tragerea la sorți...
Politică
Teme importante dezbătute de Gigel Știrbu
Deputatul de Olt al Partidului Național Liberal, Gigel Știrbu a avut joi o întâlnire cu reprezentanții media. În cadrul conferinței presă politicianul a dezbătut patru teme, două de interes național și două de interes județean. Tema...
Politică
Un senator oltean susține „Ziua antreprenorului“
Siminica Mirea, senatorul PSD Olt a inițiat alături de alți 33 de parlamentari un proiect de lege care prevede declararea zilei de 30 septembrie ca „Ziua naţională a antreprenorului român”, în care autorităţile pot organiza manifestări şi acţiuni publice....
Politică
Partidul Național Liberal are soluții pentru a apăra siguranța cetățeanului și ordinea publică
Partidul Național Liberal are soluții pentru a apăra siguranța cetățeanului și ordinea publică, propuse prin mai multe proiecte de lege depuse în Parlament, dar majoritatea PSD blochează adoptarea lor în regim de urgență, fiind complice la toate actele de...
Politică
Comănescu trup și suflet în compania lui Mario de Mezzo
După ce s-a împăcat cu gândul că nu a fost desemnat candidat la Primăria Slatina, Ionuț Comănescu a decis să se implice trup și suflet în compania lui Mario de Mezzo. Acesta a decis să își...
Știrile Zilei
Slatina: Apa potabilă se oprește temporar
Compania de Apă Olt S.A. anunță programul lucrărilor de branșare și preluare a instalațiilor interioare de distribuție la branșamentele...







