CNA și Ministerul Educației și Cercetării lansează o campanie de stopare a conținutului ilegal în online

Consiliul Național al Audiovizualului, în calitate de garant al interesului public, a conceput un „Ghid privind combaterea conținutului ilegal”. Acest ghid este conceput într-o formă clară, ușor de înțeles pentru oricine. Poate fi utilizat atât de către jurnaliști cât și de către experții în comunicare, profesori și studenți.

Obiectivul parteneriatului dintre Consiliul Național al Audiovizualului și Ministerul Educației și Cercetării este transmiterea „Ghidului privind combaterea conținutului ilegal în online” în toate clasele, școlile și universitățile din România. Tot în cadrul acestui demers comun, Ministerul Educației și Cercetării recomandă ca Ghidul să fie dezbătut cu elevii și transmis părinților, iar în universități Ghidul să poată fi subiect de dezbatere privind elementele nocive sau ilegale din online. Obiectivul acestei acțiuni comune este o mult mai bună conștientizare a riscurilor din mediul online, dar și o informare promptă a publicului despre cum se poate implica în sesizarea conținutului ilegal de pe marile platforme sociale.

sursa digi24

Descoperă mai multe la Gazeta Publica

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura