Comuna Grădinari din Olt, printre câștigătorii primei ediții a premiului UE „Capitalele incluziunii și diversității” 

Îți recomandăm

Comisia Europeană a anunţat, joi, câştigătorii primei ediţii a premiului „Capitalele europene ale incluziunii şi diversităţii”, iar localitatea Grădinari din judeţul Olt este printre aceştia.

Scopul iniţiativei este de a pune în lumină metropolele, oraşele şi regiunile din UE care reprezintă un exemplu în ceea ce priveşte politicile favorabile incluziunii. Câştigătorii care provin din cinci state membre – Croaţia, Germania, România, Spania şi Suedia – au primit recunoaştere pentru activitatea pe care au depus-o în vederea creării de societăţi mai echitabile, promovând diversitatea şi incluziunea în ceea ce priveşte sexul, originea rasială şi etnică, religia şi convingerile, dizabilităţile, vârsta, drepturile persoanelor LGBTIQ şi integrarea romilor, arată un comunicat de presă al Comisiei Europene.

Câștigătorul aurului la cea de a treia categorie, respectiv categoria privind incluziunea romilor, este Andaluzia, Spania, pentru planul său cuprinzător de integrare a comunității rome. Argintul a fost obținut de orașul Göteborg din Suedia, iar bronzul de localitatea Grădinari din România.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Scurtă vacanță cinematografică gratuită la Slatina: animații, blockbustere și filme horror începând cu 20 septembrie

Iubitorii de film din municipiul Slatina sunt așteptați în săli începând cu data de 20 septembrie pentru un nou...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img