Declarație în ședința de guvern: „Unii comercianţi au scăzut gramajul la produse. E scumpire camuflată!”

Premierul Marcel Ciolacu a declarat joi, în debutul ședinței de Guvern, că unii comercianți au scăzut gramajul la produse, dar au lăsat prețurile la fel de mari.

Marcel Ciolacu a început ședința de Guvern cu un avertisment pentru comercianţii care îşi păcălesc clienţii.  „Încep cu un subiect care, din păcate, este tot mai prezent în statele europene și pare că a ajuns și la noi: faptul că unii comercianți au scăzut gramajul la produse, dar au lăsat prețurile la fel de mari. Consider că aceasta este o formă de înșelăciune împotriva consumatorilor! Este în fapt o scumpire „camuflată” sub un ambalaj foarte asemănător. Cer tuturor autorităților de control din România să intervină urgent! Iar în paralel, să pregătim o reglementare, pe modelul francez: producătorii să fie obligați să semnaleze vizibil pe ambalaj că au redus gramajul, dacă prețul produsului a rămas neschimbat. Și, evident, sancțiuni dure pentru nerespectarea acestei obligații”, a declarat premierul.

Descoperă mai multe la Gazeta Publica

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura