Zi cu mari emoții pentru edilul Slatinei. Acesta a fost prezent la deschiderea anului școlar, nu în calitatea sa de primar, ci una mult mai importantă, cea de părinte. David, fiul cel mare a început școală.
În ultimii trei ani Emil Moț a fost prezent la deschiderea de an scolar în calitate de primar. Anul acesta a fost printre părinți, bunici împreună cu soția Ana Maria și cu cei doi băieți ai săi, David și Alexandru. A fost cea mai emotionantă zi, prima zi de școală a fiului cel mare , David.
‘Am mari emoții. Am plâns de dimineață.Suntem pregătiți să trecem încet peste fiecare etapă. Ne așteaptă și grădinița, Alexandru, cel mic, va merge la grădiniță’, a spus Ana Maria Moț, soția edilului Slatinei.
Emoții a avut și tatăl lui David, primarul Slatinei.
„ Astăzi sunt emoţii mai mari, într-adevăr. Vorbeam cu el înainte să plecăm către şcoală şi mă întreba dacă chiar mai mergem. E prima zi de şcoală din viaţa lui, iar noi, ca familie, suntem foarte emoţionaţi, iar el la fel. E ceva nou pentru el, noi ştim ce va urma, drumul lui în viaţă care acum începe. Să nu se sperie, este o schimbare în viaţa lor, dar este o schimbare în bine. Profesorilor şi educatorilor le urez să reuşească să aducă noi şi noi generaţii performante”, a declarat primarul.
După ce s-a așezat în bancă, pentru David emoțiile au dispărut. Acesta va învața la Colegiul ‘Ion Minulescu’, într-o clasa din noul corp de clădire inaugurat cu un an în urma. Emoții au fost și pentru David care știe că îi va fi dor de jocurile de la grădiniță, dar este pregătit să treacă de toate provocările de la școală.
‘Am avut emoții, dar nu mai am. Știu că nu o să fie ca la grădiniță, nu o să ne mai jucăm. Îmi place clasa și doamna’, a spus David, fiul primarului.
La Minulescu clopoțelul a sunat pentru 1900 de elevi, iar în întreg județul a început școala pentru 68.000 de elevi și 4300 de profesori.
{module GAdsense articol}










