Isprava unui oltean. La volan fără permis și băut bine

Un tânăr din Mărunței ”a uitat” că a consumat băuturi alcoolice și a decis să plece la plimbare cu autoturiemul. Acesta a fost tras pe dreapta de polițiști iar acum este cercetat pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe

”La data de 30 iulie a.c., în jurul orei 00:40, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Caracal, au depistat un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din comuna Mărunței, județul Olt, în timp ce conducea un autoturism pe strada Antonius Caracalla, din municipiul Caracal, având o concentrație alcoolică de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a declarata Ionuț Vasiloaica, purtător de cuvânt al IPJ Olt.

Mai mult, tânărul se pare că a ”uitat” și faptul că el nu are permis auto.

”De asemenea, în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, polițiștii au stabilit faptul că tânărul nu posedă permis de conducere”, a completat aceeași sursă

Tânărul a fost condus la Spitalul Municipiului Caracal pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiști au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

În continuarea cercetărilor, în data de 4 august a.c., sub coordonarea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, s-a dispus reținerea tânărului, în vârstă de 21 de ani, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Descoperă mai multe la Gazeta Publica

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura