Fetiță de 9 ani agresată sexual în microbuzul Balș-Călui

Îți recomandăm

O copilă de doar 9 ani a fost agresată sexual în microbuzul care circulă pe ruta Balș-Călui. Agresorul are 59 de ani și a fost arestat la 10 zile după comiterea faptei.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș au anunțat că au reținut, duminică, un bărbat de 59 ani, din județul Olt, fiind acuzat de săvârşirea infracţiunii de agresiune sexuală săvârşită împotriva unui minor. Ulterior, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

El este acuzat că, pe 9 mai, în timp ce se afla într-o stație de autobuz din Balș a luat o fetiță de 9 ani de mână. Odată urcați în autobuz a început să o pipăie în zona inghinală.

„În fapt, din mijloacele de probă administrate până în acest moment, rezultă că data de 9 mai 2024, inculpatul, în timp ce se afla în staţia de autobuz de zona Oficiului Poştal Balş, a luat-o de mână pe persoana vătămată, în vârstă de 9 ani, pe care nu o cunoştea. Ulterior, a urcat după aceasta într-un microbuz care circula pe ruta Balş – Călui, s-a aşezat lângă ea, a continuat să o ia de mână şi a mângâiat-o pe picior, în zona inghinală, provocându-i persoanei vătămate o stare de temere şi de disconfort”, conform procurorului Daniel Gubă, purtător de cuvânt al Parchetului Balș.

Fata a scăpat după ce două femei au văzut ceea ce se întâmplă și i-au spus să se mute lângă ele.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

România este cuprinsă de furtuni violente: Meteorologii au emis avertizări nowcasting Cod portocaliu de furtuni în mai multe județe

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis sâmbătă mai multe avertizări Cod galben valabile pentru acest weekend care anunță...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img