Debutul de săptămână aduce un contrast termic accentuat între regiunile țării. Valul de căldură persistă în sud și sud-vest, unde temperaturile vor atinge 35–36 de grade Celsius la umbră, iar disconfortul termic va fi ridicat.
În schimb, în nordul Moldovei, în Bucovina și pe litoral, vremea rămâne considerabil mai blândă, cu maxime cuprinse între 26 și 27 de grade.
Unde va ploua
Temperaturile ridicate acumulate pe parcursul zilei vor favoriza însă apariția instabilității atmosferice spre seară.
În Muntenia, Oltenia și în zonele montane sunt așteptate averse torențiale, însoțite de descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat condiții de grindină.
Vremea în București
În București, amiaza va fi caniculară, cu o maximă de 35 de grade, urmând ca spre seară cerul să se adune și să aducă averse zgomotoase.
Valul de caniculă se va menține până marți, iar de miercuri masa de aer cald se va retrage treptat. Până la mijlocul săptămânii, temperaturile vor scădea în toate regiunile, ajungând la valori normale pentru această perioadă, cu maxime ce nu vor mai depăși 28–30 de grade, scrie stiripesurse.ro.










