Industria alimentară din România, în creștere cu 7,4 la sută față de anul trecut

Industria alimentară a României înregistrează un progres important: în primele șase luni din 2024, a crescut cu 7,4 procente față de aceeași perioadă a anului trecut.
Conform cifrelor oficiale, în intervalul ianuarie – iunie 2024, industria alimentară din ţara noastră a înregistrat o creștere semnificativă, de 7,4 la sută, comparativ cu aceeași perioadă din 2023. Acest progres – susținut atât de producție, cât și de consum – este și urmarea politicilor introduse de cabinetul condus de premierul Marce Ciolacu.
Potrivit experților guvernamentali, măsurile luate de Guvernul Ciolacu au avut ca rezultat nu doar accesul românilor la mâncare locală și la prețuri accesibile, ci și creșteri solide în toate ramurile economice legate de sectorul alimentar. Iar tendința de creștere este de așteptat să continue, susținută de programe dedicate și investiții masive, spun aceiași experți.
Inițiativele Executivului s-au materializat în măsuri ce au dus la creșterea nivelului de trai și a puterii de cumpărare a românilor, precum și în programe strategice pentru dezvoltarea industriei, susținute de investiții fără precedent, precum schema de ajutor IMM Plus, cărora li se vor adăuga proiectele selectate în schema INVESTALIM.
”Sunt eligibile investiţii de peste 4,5 miliarde de lei, din care ajutorul de stat este aproape 2,7 miliarde. Interesul major al antreprenorilor arată un parteneriat real între Guvern şi mediul de afaceri pentru dezvoltarea producţiei locale. Asta înseamnă construirea unor noi fabrici sau dezvoltarea celor existente în procesarea cărnii, uleiului, a fructelor, a zahărului sau în morărit şi panificaţie. România îşi dezvoltă astfel capacitatea de a produce alimente din materie primă provenind de la fermierii noştri. Din punctul meu de vedere, un obiectiv strategic al acestei guvernări”, precizează premierul Marcel Ciolacu.