Jandarmii olteni, intervenție contra timp pe strada Cireașov. Jandarmii au fost pompieri de urgență

Îți recomandăm

În această dimineață, un echipaj de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt, aflat în serviciul de patrulare pe strada Cireșov din municipiul Slatina, a observat un autoturism care degaja fum și flăcări.

Pentru siguranța persoanelor aflate în zonă, jandarmii au blocat temporar traficul rutier, au izolat perimetrul și au intervenit preventiv cu mijloacele de primă intervenție disponibile. Au fost utilizate două stingătoare de capacitate mică (unul aparținând autoturismului în cauză și unul pus la dispoziție de un participant la trafic), precum și două stingătoare de capacitate mare, preluate din incinta stației peco aflate în apropiere.
Intervenția a avut ca obiectiv limitarea propagării flăcărilor și menținerea situației sub control până la sosirea echipajului specializat din cadrul ISU. Autoturismul fusese alimentat, cu puțin timp înainte, cu aproximativ 45 de litri de GPL, context în care a existat un risc crescut de explozie, motiv pentru care zona a fost securizată, iar accesul persoanelor a fost restricționat.
Proprietarul autoturismului a ieșit din vehicul în momentul în care a observat că acesta începe să degaje fum și s-a aflat în apropiere pe durata intervenției, mulțumind jandarmilor pentru sprijin și reacția promptă.
”În urma evenimentului nu au fost înregistrate victime, incidentul soldându-se doar cu pagube materiale.
Inspectoratul de Jandarmi Județean Olt mulțumește participanților la trafic și personalului stației peco pentru conduita responsabilă și sprijinul acordat în gestionarea situației.
Recomandăm cetățenilor ca, în astfel de situații, să păstreze distanța de siguranță, să nu intervină fără mijloace adecvate și să apeleze numărul unic de urgență 112,, au transmis reprezentanții IJJ Olt

În urma incendiului autovehiculul a ars în proporție de 60 %.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Elevii clasei a IV-a A, de la Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” Slatina au vizitat Palatul Parlamentului alături de deputatul Marius Iancu

Elevii clasei a IV-a A, de la Școala Gimnazială "Nicolae Iorga" din municipiul Slatina, însoțiți de învățătoarea Silvia Mihaela...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img