Kievul anunță că rușii încep să se retragă din unele zone din Ucraina. „Ocupantul este flămând și desculț”

Îți recomandăm

O serie de unităţi militare ruse au început să se retragă din unele zone din Ucraina după ce au suferit pierderi grele, a anunţat armata ucraineană într-un raport cu privire la situaţia de pe front dat publicităţii vineri, iar liniile frontului sunt în acest moment „practic îngheţate”, în timp ce invazia rusă intră în cea de-a doua lună, a declarat Oleksii Arestovici, unul din consilierii preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, potrivit DPA.

Câteva unităţi militare s-au retras în spatele frontierei ruse după ce au pierdut mai mult de jumătate din personalul lor, susţine Statul Major al armatei ucrainene.

Citând Statul Major al armatei ucrainene, consilierul preşedintelui Zelenski afirmă că trupele ruse nu mai au resurse suficiente pentru a încerca noi progrese, ducând lipsă de combustibil, raţii alimentare şi muniţii. „Ocupantul este flămând şi desculţ”, a spus Arestovici.

Unităţile ruse continuă blocarea Harkovului, cel de-al doilea oraş ca mărime din Ucraina, şi marele oraş Sumî, potrivit Statului Major ucrainean, potrivit căruia trupele ruse se pregătesc, aparent, pentru o nouă ofensivă la Izium, în regiunea Harkov, informează Agerpres.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

„Prefectul de Olt, Emil Albotă: Legalitate, stabilitate și dezvoltare – direcțiile unui mandat în slujba cetățeanului”

Într-un context marcat de provocări economice, sociale și administrative, rolul instituțiilor statului devine esențial pentru menținerea echilibrului și asigurarea...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img