Luciana, olteanca admisă la Școala de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă ”Pavel Zăgănescu Boldești”

Îți recomandăm

Alexandrescu Luciana-Claudia este prima fată din județul Olt, care a fost admisă la Școala de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă ”Pavel Zăgănescu Boldești”.

Luciana și-a ales o profesie în care predominanța bărbaților este semnificativ mai mare decât cea a femeilor, însă această discrepanță o motivează și mai mult în perioada de pregătire. Ea aspiră să se întoarcă în Olt, locul său natal, după ce își va încheia studiile, dorind să-și pună competențele în folosul comunității locale.

Mă numesc Alexandrescu Luciana-Claudia, sunt elevă la Școala de subofițeri pompieri și protecție civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești, specializarea pompieri și protecție civilă, am 25 de ani și sunt din Constantinești, localitatea ce aparține de orașul Scornicești.

Întrebarea firească, pe care probabil ai primit-o de nenumărate ori, este de ce ai ales să faci o meserie care până acum câțiva ani se identifica aproape în totalitate cu bărbații?

Mi-am dorit acest lucru încă din copilărie, de fiecare dată când îi vedeam pe pompieri îi asociam cu niște eroi și mi-am spus că vreau să fiu și eu asemenea lor. Deși am terminat facultatea și am lucrat o perioadă în alt domeniu, am simțit mereu că locul meu nu e acolo și acest lucru m-a ambiționat și mai mult să-mi urmez visul de a deveni pompier.

Știm că principala provocare pentru fete la examenul de admitere este traseul aplicativ, cum ai reușit să parcurgi într-un timp atât de scurt un traseu care le pune mari probleme chiar și băieților?

Din momentul în care am aflat că se pot înscrie și fetele la școala de pompieri, mi-am spus că trebuie neapărat să încerc și eu. Chiar dacă în primii doi ani traseul aplicativ mi-a pus probleme și nu am reușit să-l parcurg în timpul stabilit, nu m-am dat bătută. Știam că asta îmi doresc cel mai mult să fac și cu ambiție, determinare și multă pregătire fizică, am reușit. M-a ajutat mult și faptul că părinții și sora mea m-au susținut întotdeauna și m-au încurajat să nu renunț și să îmi urmez visul.

Cum a fost primul impact cu acest mediu cazon ?

A fost ceva diferit, nu este foarte ușor…deșteptarea la ora 5.45, înviorarea, apoi orele de curs, sunt multe de învățat, dar în același timp îmi place foarte mult și mă bucur de fiecare moment și de fiecare experiență.

Ce ne poți spune despre perioada de practică?

Prima săptămână de practică mi-am desfășurat-o la Detașamentul Slatina, iar în următoarea lună am parcurs cursul de prim ajutor, la ISU Dâmbovița.

Cum a fost prima misiune la care ai participat?

A fost o experiență interesantă, chiar dacă a fost un incendiu la care s-a acționat mai bine de șase ore, în localitatea Cungrea. Am încercat să analizez tot ce făceau colegii mei și am pus în practică noțiunile pe care le-am acumulat la Boldești.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

APIA a încheiat Campania 2026 de depunere a cererilor de plată. Suprafața declarată a crescut cu peste 38.000 de hectare

APIA a anunțat finalizarea Campaniei 2026 de depunere a Cererilor de plată pentru schemele de sprijin acordate fermierilor. La...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img