
Sala de Festivități a Palatului Copiilor ”Adrian Băran” din municipiul Slatina, a găzduit, miercuri, 28 februarie, Gala Excelenței în Sport. Pe scena au urcat, pentru a fi premiați de CJ Olt, 104 sportivi și 25 de antrenori, care au obținut rezultate excepționale la Campionatele Europene, Balcanice și Naționale – sporturi olimpice.
”Am ajuns la cea de a noua ediție a Galei premierii sportului oltean. Așa cum am reușit, de a lungul timpului, din premierea olimpicilor să facem o tradiție, iată și premierea sportivilor a devenit deja o tradiție. Anul acesta, avem 104 sportivi și 25 de antrenori care vor fi premiați. Este o performanță, iar așa cum am spus-o și la premierea olimpicilor, dacă aceste demersuri ale noastre reușesc măcar puțin din îndrumarea lor către performanță să fie un imbold și un îndemn, înseamnă că noi, ca și instituție publică, am reușit să ne facem treabă și să îndreptăm copiii către sportul de performanță pentru că așa cum bine știți, sportul are multiple beneficii de sănătate, disciplină, lucru în echipă, pe care le creează viitorilor adulți”, a transmis Marius Oprescu, președintele CJ Olt.










