-interviu cu Nicolae Cărămizaru, primarul comunei Morunglav
Ani de zile a fost în slujba cetățenilor. Vorbim despre fostul Șef al Poliției Rutiere Slatina, Nicolae Cărămizaru care odată ieșit din sistem a ales să revină în comuna natală, Morunglav pentru a fi alături de cetățenii acestei comune. Revenit acasă, acesta a dorit să se implice mai mult în viața cetățenilor și în dorința se a schimba în bine comuna a candidat din partea PNL la alegerile locale de anul trecut pe care le-a și câștigat.
Domnule primar aș vrea pentru început să vă întreb ce v-a determinat să vă implicați în politică, și implicit în administrație, dat fiind meseria pe care ați avut-o și pe care ați încununat-o cu mult succes!?
R: Mulțumesc frumos pentru apreciere. Ca să răspund la întrebarea dumneavoastră aici m-am născut, am crescut și m-am format. Mi-am propus ca după ieșirea la pensie să mă stabilesc în comuna Morunglav acolo unde am rădăcinile. Mi-am dorit să fac ceva pentru această comunitate, să schimb lucrurile în bine, să-i fac și pe cei plecați să revină cu drag acasă. Îmi place să fiu aproape de cetățeni să-mi aduc contribuția pentru această comună.
Ce ați găsit la Morunglav, dacă putem vorbi de moștenirea primită? Eu cunosc situația și știu că nu este o moștenire prea ușoară.
R: Am găsit o comună, o localitate, îmbătrânită, foarte mulți cetățeni în special tineri au plecat unii către mediul urban, ceilalți în afara țării. Nu am găsit un sistem de colectare selecticvă a gunoiului. Sistem de alimentare cu apă potabilă nici până la această dată nu este finalizat. De asemenea am găsit foarte multe probleme în ceea ce privește pământul și proprietatea asupra pământului. Aici Legea Fondului Funciar aproape că nici nu a fost aplicată. Sunt foarte, foarte multe încurcături care trebuiesc rezolvate până la urmă. Încerc să rezolv aceste probleme, dar probabil va mai dura până când totul va fi în regulă. Sunt situații în care oamenii efectiv nu își mai găsesc terenurile sau suprafețele de pământ, ușor, ușor încerc să rezolv aceste probleme și sper ca în cel puțin doi ani de zile să finalizez cu brio acest lucru. De asemenea, infrastructura rutieră lasă de dorit, ne-am propus ca în mandatul meu să definitivez modernizarea drumurilor locale și străzilor locale, de asemenea căminul cultural care nu mai poate fi folosit, este deja o ruină, și sper din tot sufletul să rezolv această problemă deoarece localitatea Morunglav este o localitate cu tradiție în muzica lăutărească, în folclor, iar dacă nu avem o locație unde să ne putem desfășura aceste activități, treaba nu va merge bine. De asemenea, dispensarul comunal, este la fel, foarte învechit, este construit în anii 1940-1945, nu s-a făcut nicio îmbunătățire până acum. Deja am demarat studiul de fezabilitate, suntem pe listă la CNI, acum depinde și de fondurile pe care le vom primi, ca să demarăm activitățile de modernizare, dotare și așa mai departe.
În următorii ani vom asista la un întreg șantier în comuna Morunglav, dat fiind faptul că aveți multe proiecte pe care doriți să le puneți în aplicare.
R: Urgența numărul unu la nivel de comună o constituie reglementarea sistemului de colectare a deșeurilor. Deja deșeurile reciclabile sunt colectate de o firmă autorizată, fără ca primăria să plătească vreun cost, urmează în două, trei zile să încheiem un contract cu societatea SALUBRIS, și pentru gunoiul menajer pentru că avem probleme cu gunoiul pe raza comunei, așa cum vă spuneam și mai devreme. De asemenea, tot urgență o constituie pentru noi, primăria și consiliul local, finalizarea sistemului de alimentare cu apă. Lucrarea trebuia recepționată de anul trecut, din septembrie, au fost câteva probleme, s-au dat câteva prelungiri, acum din nou a intervenit o problemă în sensul că la gospodăria numărul unu de apă, la nivel de comună avem două gospodării, numărul unu Morunglav, numărul doi Morunești, a intervenit o problemă, a mai fost nevoie de un grup de pompe pentru a putea face față și în satul Bărșani și sper din tot sufletul ca în maxim două luni de zile acest sistem de alimentare să fie funcționabil.
Despre canalizare ce ne puteți spune?
R: Despre canalizare, suntem în faza de studiu de fezabilitate, reprezintă o prioritate pentru mine și pentru primăria Morunglav, așteptăm și noi cu nerăbdare acest program național de redresare și reziliență să vedem cu ce bani, ce soluții și posibilități avem ca să primim finanțare pentru acest proiect de canalizare. Așa cum probabil cunoașteți și dumneavoastră, comuna Morunglav este compusă din cinci sate răspândite pe o anumită suprafață, iar sistemul de canalizare este mult mai complex, dar sper să o rezolvăm.
Ce ne puteți spune despre școală, ce se întâmplă acolo?
R: Școala este într-un proces de reabilitare, modernizare și doatre prin fonduri de la Ministerul Dezvoltării, cu termen de execuție august 2021, și sperăm ca executantul să se țină de cuvânt și să respecte termenul acordat, respectiv august 2021. Acum, noi am concentrat toți elevii claselor primare, gimnaziale la fosta școală generală, școala veche cum îi zicem noi, dar este foarte greu, spațiul este restrâns, mai ales în contextul pandemiei. Așteptăm cu nerăbdare să dăm în folosință această școală la care se lucrează de câțiva ani buni și sincer eu personal nu sunt mulțumit de ritmul în care se desfășoară activitățile la această școală. Acum să vedem ce va urma!
Să sperăm ca cel care a licitat pentru acestă lucrare se va ține de termenul respectiv astfel încât noul an școlar să vă găsească într-o școală nouă.
R: Așa este și vreau să vă spun o chestiune personală, deși nu am o vechime mare în administrație locală, dar totuși mă confrunt cu câteva probleme și am tras o concluzie: nu este posibil ca un constructor care are o lucrare, care este depășită ca termen de execuție cu luni și ani de zile să mai poată licita și alte lucrări în contextul în care nu le-a terminat pe cele anterioare. Consider că nu este corect pentru că sunt situații în care eu apelez la anumiți constructori și mi se spune… stați să vedeți că suntem la o altă lucrare pe nu știu unde. Păi dacă pe asta nu ai terminat-o, și deja termenul a expirat cu aproape un an de zile și eu observ că nu te concentrezi aici după ce că ți-am acordat atâtea termene ar fi cazul să îți termini lucrarea asta și nu să licitezi la alta. Am ridicat această problemă și sper ca domnul președinte al Asociației Comunelor din România să ridice problema la nivel central pentru că se încurcă foarte mult lucrurile.
Vorbeam de partea administrativă din sistemul educațional, v-aș întreba, de partea cealaltă, umană, aveți copii care să frecventeze cursurile în unitățile școlare?
R: Da, avem copii care frecventează cursurile, Este și la noi o problemă cu depopularizare dar nu una semnificativă, avem copii care vin la cursuri fără niciun fel de problemă. Săptămânal merg la școală ca să verific situația din punct de vedere al pandemiei, ca toate regulile să fie respectate, țin legătura și cu profesorii și cu părinții, avem și cazuri sociale, întradevăr unde intervenim. Din punctul asta de vedere suntem în regulă.
Cu președintele Consiliul Județean Olt cum vă înțelegeți?
R: Sincer să fiu nu am avut până acum ocazia de a socializa prea mult, dar dacă tot ați adus în discuție acest subiect vreau să vă spun că deși fac parte dintr-un alt partid nu cred că aceasta este o problemă. Din contră intenționez să le solicit sprijin într-o chestiune care mă frământă de mult și sper să o rezolv cu ajutorul Consiliului Județean și al domnului președinte Marius Oprescu. Comuna noastră este tranzitată de Drumul Județean 644 A, raza satului Ghioșani pe o lungime de aproximativ 1800 m, acest drum nu este asfaltat. Deci satul Ghioșani din comuna Morunglav este la graniță cu județul Vâlcea. Intrare în județul Vâlcea acest drum este asfaltat și numai această porțiune de 1800 m, respectiv pe raza satului Ghioșani nu este asfaltat. Sper să găsesc înțelegere la Consiliul Județean. Cu atât mai mult cu cât acest drum face legătura cu nordul județului, limită Vâlcea. După câte cunosc și fostul primar a încercat să rezolve această situație, după cum se vede nu a reușit. Acum se ivește ocazia să arătăm că ceea ce facem facem pentru cetățeni. Trebuie să facem administrație și mai puțină politică!
Faceți parte dintr-un partid aflat la Guvernare. Din punctul dumneavoastră de vedere situația este bine gestionată, în contextul vremurilor pe care le trăim?
R: Ce se întâmplă acum, din punctul meu de vedere este un ghinion, exact în perioada asta când partidul din care fac și eu parte a venit la Guvernarea țării, a apărut și această pandemie la nivel mondial bineînțeles, nu avem ce face, trebuie să trecem peste ea, trebuie să respectăm regulile impuse de lege, deși văd că foarte mulți, unii chiar din Parlamentul României care nu respectă legea, ba chiar îi mai incită și pe alții la nerespectarea legii, ceea ce este o rușine pentru ei, asta o spun fără nicio reținere. Cred că Partidul Național Liberal a reușit să gestioneze bine și foarte bine această perioadă, și acum așteptăm resursele financiare pentru a demara proiectele propuse.
Cum vedeți localitatea Morunglav peste patru ani?
R: Peste patru ani văd localitatea Morunglav cu un sistem de colectare a gunoiului bine pus la punct, văd o comună curată, o comună cu oameni responsabili, în primul rând în ceea ce privește curățenia, dar și înțelegerea față de ceilalți semeni ai dumnealor, o comună cu oameni solidari, care probabil vor înțelege că ceea ce facem, facem pentru binele lor și nu pentru mine personal sau pentru cei care lucrează la primărie. De asemenea vreau să cred că toată infrastructura rutieră va fi pusă la punct, fără excepție, chiar dacă este drum județean, chiar dacă sunt drumuri comunale sau străzi, un sistem de alimentare cu apă bine pus la punct, un sistem de canalizare la fel, și în limita posibilităților, racordarea la sistemul de gaze naturale. Cam așa văd eu comuna. Sperăm cu toții într-o redresare economică, sperăm cu toții în asigurarea unor condiții de viață și de trai decent, cu niște salarii decente pentru tinerii care au plecat, astfel încât să-și dorească să se reîntoarcă în zona noastră, unde s-au născut și au crescut.










