Numărul persoanelor intrate în carantină s-a dublat, în Olt

Îți recomandăm

În mai puțin de 24 de ore numărul oltenilor plasați în carantină s-a dublat. Astăzi, 11 martie, alte două persoane venite din zonele roșii ale Italiei au plasate în carantină.

Autorităţile judeţene sunt în alertă, aşteptându-se  ca numărul oltenilor plasați în carantină să crească, având în vedere faptul că toţi cetăţenii care vin din Italia, indiferent de zonă, dar şi din alte ţări care sunt încadrate în zona roşie, urmează să fie supuşi acestui regim.

Primele două persoane au fost plasate în carantină ieri, marţi, 10 martie 2020, pentru ca astăzi alte două persoane, din judeţul Olt, venite din Italia, să fie de asemenea duse în spaţiile amenjate special. Între timp capacitatea de cazare în spaţiile de carantină a ajuns la 117 locuri, de la 57 cu o zi în urmă, însă în continuare se caută soluţii pentru identificarea şi a altor spaţii.  Numărul persoanelor aflate în autoizolare al domiciliu a ajuns în judeţ la 410 persoane, astăzi, 11 martie 2020. Alte 176 persoane au ieşit astăzi din perioada de monitorizare de 14 zile.

Autoritățile insistă și fac apel cetățenii din judeţul Olt aflaţi în carantină sau autoizolare la domiciliu de a respecta cu stricteţe regimul de carantinare/autoizolare la domiciliu pentru a preveni în mod eficient răspândirea infecţiei cu Coronavirus.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Ce poți face cu cozonacul rămas după Paște. Rețete rapide recomandate de bucătari profesioniști

După sărbătorile pascale, în multe gospodării rămân cantități semnificative de alimente, iar cozonacul se numără printre produsele care ajung...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img